Consideratii initiale despre pumnul Wing Chun

 de Alex T.

Motto: „Cap de sticla, abdomen de bumbac, brat de fier„

 

In mod ideal, cel care stie Wing Chun trebuie sa dea primul pumn, iar acesta trebuie sa produca daca nu un knock-out, macar destula durere, intimidare si surpriza incat sa dezamorseze energia agresiva initiala. tinand cont de faptul ca intr-o lupta adrenalinele pompate suprima durerea de ambele parti iar corpul beneficiaza de rezerve de energie surprinzatoare declansate in momente de stres extrem (nu subestimati instinctul de supravietuire), pumnii nu trebuie sa se opreasca, concept ilustrat in aparent simplul exercitiu de repetare a loviturii. Pentru a cultiva surpriza si a livra un efect cat mai destabilizant pentru fizicul si psihicul adversarului pumnul nu trebuie incarcat vizibil. Astfel, creste si certitudinea ca primul impact, punctul de inceput de unde pot curge celelalte atacuri, va fi in avantajul practicantului de Wing Chun. Primul pumn este responsabilitatea practicantului, apoi atacurile si blocajele pur si simplu curg, mai bine sau mai prost, in conformitate cu antrenamentul si conditionarile dezvoltate individual, in functie de diverse blocaje mentale („sa nu dau prea tare”, teama, nesiguranta etc.)

Se iau doua corpuri si se plaseaza la intamplare intr-un spatiu. Corpul antrenat in sistemul de lupta Wing Chun va lovi cea mai vulnerabila tinta cu cea mai apropiata „arma”. Fie aceasta pumn, cot, genunchi, picior, aprofundarea stilului va va dota cu solutii de atac si aparare pentru pozitii din ce in ce mai defavorabile. Simpla intindere relaxata a mainii inspre si prin adversar, in cea mai apropiata tinta (de obicei nasul), reprezinta primul atac din Wing Chun. in mod traditional si chiar reprezentativ pentru civilizatia occidentala, pumnul este prin excelenta una din cele mai populare arme, iar noi, ca discipoli ai unui stil sudic cunoscut pentru prestidigitatie, avem obligatia de a ni-i antrena in diferite contexte: pumni in aer, tehnica + pumn, perna, sac, palmare, shadowboxing etc.

Initial, pumnul direct nu produce foarte multa energie si nu este foarte eficient, mai ales daca practicantul se antreneaza doar de doua ori pe saptamana si nu loveste niciodata (sau doar de sarbatori) in niciun corp. Asadar, ideea principala este sa lovesti un corp greu atat de des incat corpul sa se obisnuiasca sa transmita cat mai multa putere printr-o masa, fara recul, astfel incat multa energie sa se transfere prin punctul de contact, sa penetreze suprafata de contact si sa nu destabilizeze echilibrul  structural al celui care lanseaza atacul, pentru a-i permite… mai multe atacuri reusite si necompromitatoare. Aceasta este o chestiune individuala de micro-management al resurselor bio-mecanice. Fiecare poate genera forta intr-un anumit fel, insa factorul limitator universal poate fi identificat foarte usor: nu e bicepsul, ci incheietura. Aceasta se intareste progresiv, in urma unui antrenament rezonabil. Daca mergi azi la sac dupa 2 luni de Wing Chun si iti rupi incheieturile si monturile 2 ore nu vei progresa, chiar vei sta pe bara ceva timp. Dar daca incepi rezonabil cu 1 minut zi si fara putere musculara sigur vei progresa. Acestea sunt procedee de durizare benigne iar monturile si incheieturile iti vor multumi ca nu le faci harcea-parcea dand in perete ca in filmele chinezesti.

Semintele puterii se planteaza odata cu conditionarea fizica si psiho-terapeutica din Siu Lim Tao, care ne invata in prima parte doua moduri extreme de a fi: extrem de incordat si extrem de relaxat. Sa ne gandim la aceste momente ca la doua puncte pe o axa verticala, cu starea de „a fi” cotidiana aflata undeva intre ele. Aceasta stare cotidiana se inlocuieste cu o stare meditativa, a carei intentie se cultiva din toate oscioarele in directia inainte si nu asteapta decat o scanteie pentru a exploda, a izbucni din acea stare pliata intr-o expansiune ascutita inspre cel mai apropiat si cel mai vulnerabil punct, pentru a fi urmata, in urma stimulilor primiti pe antebrate si alte zone ale corpului conditionate de antrenamentele de contact (Chi Sao / Chi Gerk), de reveniri pe linia de centru cu alte atacuri si, de ce nu, mai multi pumni. Dupa impact corpul revine cat se poate de repede la relaxare (interval antrenabil), numai pentru a gasi un nou fagas pentru a-si exprima energia potentiala. Sa revenim la reprezentarea grafica imaginara: punctele de relaxare totala (jos) si incordare maxima (sus) se imbina in cel mai pura maniera Yin-Yang. si aici poti progresa: prin antrenament punctul de relaxare scade, cel de incordare se ridica iar meditatia devine o sfidare calma si calculata, care va gestiona in cel mai pur mod min-max optimizarea parametrilor specifici situatiei de „conflict”.

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Consideratii initiale despre pumnul Wing Chun

  1. route66 says:

    referitor la articolul tau…nu stiu cit wing chun stii tu,sau cine te a invatat,dar un principiu de baza al kung fu ului zice: nu lovi niciodata primul,deoarece dusmanul isi stabileste tiparul propriei infringeri.referitor la antrenarea pumnilor.faci o confuzie.japonezii se antreneaza lovind in corpuri dure,chinezii loveau in teancuri de hirtie cu pumnii.dar stii de ce?pt ca teancul ala de foi,fiind destul de gros era cea mai apropiata ca textura cu corpul uman.iar chi sao e cireasa de pe tort ca sa zicem asa.pina la chi sao e cale lunga.toate miscarile din wing chun dezvolta senzitivitatea.altfel nu ai putea lupta de la distante f mici.in china exista stiluri de wing chun care nu au chi sao.curios nu i asa?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *