Pozitia dreapta si importanta ei pentru sanatate

In afara de aspectul combativ, artele martiale au si un rol activ in obtinerea sau pastrarea sanatatii. Desi nu reprezinta un panaceu, exercitiile fizice din cadrul antrenamentelor de Kung Fu pot avea un efect benefic mai ales in preventia anumitor afectiuni.

Unul dintre cele mai importante aspecte din antrenament (dar si din afara lui) este mentinerea unei pozitii drepte.

Pozitia neutra

O metoda simpla de verificare daca pozitia neutra este corecta este sa se aiba in vedere 3 puncte care trebuie sa se afle pe aceeasi linie: punctul dintre sprancene, mijlocul sternului si punctul aflat la 2 degete sub ombilic.

Pozitia frontala

Coloana vertebrala este axul vertical al corpului si are cateva curburi fiziologice (care sunt normale). Cand insa apar unele noi sau se accentueaza cele prezente, pozitia are de suferit si incep sa se manifeste dureri. Curbarea coloanei spre stanga sau spre dreapta se numeste scolioza si apare printre altele ca urmare a purtarii de greutati (rucsac sau genti grele) pe un umar. Accenturarea curburilor fiziologice se numesc cifoze (cocoase) daca se gasesc la nivelul partii superioare a spatelui si lordoze (daca se gasesc in partea inferioara a spatelui)

In toate formele de Wing Chun (Siu Nim Tao, Chum Kiu, Bie Jee, Manechinul de lemn si cele cu arme) se pune foarte mare accent pe pozitia corecta a coloanei vertebrale precum si pe modalitatile de deplasare astfel incat sa nu apara socuri sau torsiuni nenaturale.

Modul de viata modern, in general sedentar, favorizeaza instalarea insidioasa unor boli cauzate pozitii gresite. Exersarea corecta obisnuieste corpul cu o postura buna, astfel incat aceasta sa fie mentinuta si in afara orelor de antrenament.

In conditiile in care coloana este dreapta (perpendiculara pe sol), corpul sustine o greutate de aproximativ 60 de kg. Daca insa pozitia este usor aplecata in fata si face un unghi de 15 grade fata de pozitia ideala, corpul va trebuie sa sustina o greutate echivalenta cu 120 de kg (15 grade este un unghi aproape imperceptibil).

Din pacate, din cauza ca instructorul nu poate fi simultan atent la toti elevii, chiar si in cadrul antrenamentelor exista riscul adoptarii unor pozitii gresite ce vor avea urmari neplacute pe termen lung. Este de datoria fiecarui practicant sa fie atent la pozitia proprie si sa incerce sa o imbunatateasca.

Ghid de alegere a manechinului de lemn

Manechinul de lemn a reprezentat intodeauna o fascinatie pentru practicantii de Wing Chun. Forma lui deosebita, aplicatiile misterioase, faptul ca este relativ greu accesibil si abilitatile pe care un practicant le obtine exersand la el au facut a devina unul dintre cele mai cautate dispozitive de antrenament.

Conform cu curriculumul tehnic din Wing Chun, exercitiile la manechinul de lemn se invata dupa ce sunt stapanite tehnicile cu mana goala din cele 3 forme (Siu Nim Tao, Chum Kiu si Biu Gee). Cu toate acestea, din cauza ca anumite combinati simple se pot executa dupa doar cateva luni de antrenament, unii practicanti isi cumpara sau isi fac un manechin de lemn inainte de a avea nivelul tehnic necesar.

Pentru a fi util, manechinul trebuie sa fie adaptat la inaltimea si constitutia fizica a celui care exerseaza la el. Inainte de a descrie criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca manechinul trebuie sa fac o precizare necesara. De invatat efectiv – se poate pe orice fel de manechin. Exersarea ulterioara (care e de lunga durata) trebuie facuta pe un manechin cat mai personalizat.

Exista patru caracteristici principale care trebuie luate in considerare la alegerea sau constructia unui manechin de lemn: inaltimea, unghiul dintre brate , distanta dintre bratele de sus si cel de jos, inaltimea si unghiul genunchiului.

Inaltimea: Bratele de sus trebuie sa fie situate usor sub nivelul umerilor, bratul de jos trebuie sa fie la inaltimea abdomenului si unghiul piciorului la inaltimea genunchiului. Un manechin prea inalt va modifica tehnicile (cel mai mult de suferit va avea Bong Sao). Un manechin prea coborat va conduce la pozitii prea joase si nenaturale si va avea consecinte asupra deplasarilor. In mod evident un practicant de 185 de cm si unul de 162 de cm nu vor putea exersa pe acelasi manechin.

Manechinul dim imagine are bratele pozitionate corect dar genunchiul prea sus

Distanta dintre bratele de sus si cel de jos trebuie sa fie astfel aleasa incat la executia Gaun Jum Sao contactul sa fie la nivelul antebratului.

Gaun Jum Sao pentru verificarea distantei dintre brate.

Unghiul dintre bratele de sus este de cea mai mare importanta. Un unghi prea mic nu va permite executia corecta a tehnicilor in timp ce un unghi prea mare va obisnui practicantul sa lucreze prea larg si sa nu tina coatele in interior. Obtinerea acestui unghi punea cele mai mari probleme din punct de vedere tehnic. Astazi insa, cu ajutorul sculelor si aparatelor de masurat moderne poate fi obtinut mai simplu.

Varful triunghiului reprezinta unghiul pe care ar trebui sa il faca bratele de sus ale manechinului.

Genunchiul manechinului trebuie sa se gaseasca aproximativ la aceeasi inaltime ca si genunchiul practicantului si unghiul lui trebuie sa fie mare de 90 de grade.

Exista diverse moduri de fixare a manechinului in functie de spatiul avut la dispozitie. Initial (pana in anii 1950) manechinele erau in general ingropate in pamant permitand exersarea libera in jurul lor.

Manechin ingropat in pamant. Partea care e in pamant masoara in general 1,5-2 m.

Maestrul Pan Nam exersand la un manechin fixat in pamant.

Odata cu venirea sa in Hong Kong unde spatiul de antrenament pe langa faptul ca era foarte limitat mai era si situat la etaje superioare si deci fixarea in pamant era exclusa, maestrul Yip Man a adoptat un sistem de fixare cu ajutorul unor stinghii orizontale trecute prin corpul manechinului. La randul lor, stinghiile se fixeaza pe perete sau pe un stativ. Acest mod de prindere a devenit astazi cvasistandard.

Manechin aflat in sala clubului de Wing Chun Bucuresti



Manechin aflat pe stativ (fara prindere pe perete)
Manechin de interior fixat intr-o dala de beton.

In concluzie cele patru criterii importante la alegerea sau construirea unui manechin sunt:

-unghiul dintre brate- cel mai important aspect, de asemeni si cel care se poate corecta cel mai greu
-distanta dintre bratele de sus si cel de jos
-inaltimea manechinului – se poate ajusta usor din sistemul de fixare.
-inaltimea si unghiul genunchiului manechinului

Din experienta mea, in general primul manechin nu este definitiv. Este o etapa prin care trebuie sa se treaca pentru a intelege exact cum trebuie sa fie si la ce ajuta un manechin de lemn.

Cei care doriti sa cumparati sau sa construiti singuri un manechin ne puteti contacta pentru sfaturi si recomandari.

Structura formei Siu Nim Tao

Siu Nim tao (in traducere Mica idee sau Micile ganduri) reprezinta primul set de antrenament din Wing Chun. Din punct de vedere tehnic este un exercitiu relativ simplu, care nu contine nicio deplasare. In felul acesta, mintea nefiind ocupata cu miscarea picioarelor se poate concentra pe tehnicile de brat care trebuie sa fie foarte precise. Din punct de vedere structural este alcatuita din 3 parti, fiecare cu un scop si o maniera de executie specifice.

Prima parte se executa foarte lent, scopul fiind intelegerea exacta a pozitiei in care se afla mainile si modul lor de miscare. Practicantul trebuie sa aloce timp pentru relaxarea progresiva a antebratelor. Degetele trebuie sa fie intinse in prelungirea palmei dar fara a fi incordate. Miscarile sunt coordonate cu respiratia in sensul ca nu sunt bruste sau sacadate. Cu toate acestea, exista cateva puncte in care se incordeaza sincron muschii antebratului pentru a obtine un soc la capatul miscarii. Acest lucru nu are o aplicatie directa in lupta, este doar o metoda de antrenament pentru imbunatatirea coordonarii segmentelor corpului. Cea mai frecventa greseala pe care am observat-o este ca practicantii maresc viteza de executie (in timp ce ar trebui sa fie exact invers, viteza sa scada din ce in ce mai mult). Partea 1 executata repede nu aduce mai nimic daca nu se exerseaza la viteza corespunzatoare. E mai bine ca acel timp sa fie folosit la altceva in antrenament decat sa fie risipit pe o executie rapida a formei. Tan Sao si Fook Sao care se deplaseaza lent infata introduc ideea presiunii spre inainte. Huen Sao se executa pastrand cotul cat mai nemiscat si asezat la o lungime de pumn de coaste.

Prima parte se executa alternativ, intai pe partea stanga si apoi pe cea dreapta. Viteza mica permite si analizarea pozitiei (spatele trebuie sa fie drept, capul ca si cum ar fi suspendat din tavan, genunchii doar putin indoiti si umerii coborati).

Partea a 2-a se executa simultan cu mana stanga si mana dreapta si are rolul de a defini spatiul din jurul practicantului in care se pot folosi tehnicile de brat fara periclitarea echilibrului. Faptul ca se executa in acelasi timp cu ambele maini permite imediat detectarea unei asimetrii (de exemplu daca o mana are tendinta sa stea mai sus decat cealalta). In prima parte, din cauza ca tehnicile erau executate alternativ si la distanta in timp una dupa cealalta, acest lucru era mai greu vizibil. De asemeni in partea a 2-a tehnicile sunt mai energice cu soc la finalul fiecareia (cu exceptia Ding / Haan Sao).

Partea a 3-a se executa la viteza normala (dar nu exagerat de repede). O viteza prea mare ascunde imperfectiuni ale tehnicilor (pozitii incorecte ale mainii precum si manifestarea socului in momente gresite). De asemeni in partea a 3-a se pun bazele combinatiilor de lupta. Un proverb chinezesc spune “in partea 1 adunam energia, in partea a 2-a invatam sa manifestam energia iar in partea a 3-a adaugam energia pe tehnici de lupta”. Partile intai si a 2-a sunt relativ omogene (au o ordine bine stabilita) in timp ce partea a 3-a este alcatuita din segmente mai mici, relativ independente intre ele. Fiecare parte sau segment are o mica idee in jurul careia este construit (de aici si denumirea formei).

Modul acesta de alcatuire a formei are radacini istorice. Initial nu existau mai multe forme ci doar un set foarte lung care continea toata teoria si tehnica sistemului. In jurul anilor 1870 un practicant genial pe nume Leung Jan a descompus acest set lung in 3 forme distincte (Siu Nim Tao, Chum si Bie Jee). La randul lui, Siu Nim Tao a fost rearanjat in 3 parti. Partile 1 si a 2-a (mai conceptuale) au fost definitivate in timp ce partea 3-a (mai aplicabila) a fost lasata cu final deschis. Aplicatiile au un grad mult mai mare de libertate (pot fi diferite de la om la om) in timp ce conceptele sunt aceleasi pentru toti. Acesta este motivul pentru care Yip Man, atunci cand a simtit nevoia sa rectifice Si Nim Tao, a modificat al doilea segement din partea a 3-a. Vezi o explicatie video aici.

In continuare o sa descriu pe scurt ideea fiecarui segment din partea a 3-a din Siu Nim Tao.

Primul segment obisnuieste practicantul ca imediat dupa un blocaj sa recastige linia de centru lovind in fata

Al doilea segment introduce blocajele pentru apararea portii de mijloc si ilustreaza principiul cotului static dintr-o noua perspectiva.

Al treilea segment introduce Bong Sao si pune bazele pentru Chi Sao.

Al patrulea segment rafineaza modul de a genera energie pe lovitura (prin participarea intregului corp).