Istoria fictionala a stilului Wing Chun
Istoria nu este niciodata un lucru simplu. Intotdeauna exista mai multe fete ale istoriei. Exista istoria cunoscuta, transmisa, publica. Exista istoria subiectiva (asa cum ne-ar fi placut sa se intample lucrurile). Si mai exista istoria reala, de obicei mai greu de acceptat deoarece nu corespunde intru totul asteptarilor noastre.
Istoria publica a stilului Wing Chun prezenta pe toate site-urile si in toate cartile este la origine o legenda clasica chinezeasca si este folosita, cu mici variatiuni, de catre mai multe stiluri de kung fu.
In linii mari ea spune ca acum 300 de ani, in perioada dinastiei Qing (1644-1911) Templul Shaolin din Muntii Songshan a devenit un centru de instruire al rebelilor care voiau sa uzurpe conducerea tarii. Dinastia Qing era o dinastie de origine manciuriana, nechineza (asadar nu avea legaturi de sange cu majoritatea populatiei). Cinci dintre cei mai mari maestri de Kung Fu ai vremii s-au strans laolalta ca sa puna cap la cap cele mai eficiente metode de antrenament si sa produca luptatori intr-un timp scurt. Aceasta deoarece studiul stilului Shaolin putea dura si 18-20 de ani ceea ce nu era rentabil daca voiai sa formezi o armata de practicanti de Kung Fu intr-un timp scurt.
Legenda ne spune si numele celor 5 maestri: Ng Mui (care era femeie), Miu Hin, Pak Mei (calugar taoist), Fun Do Tak si Jee Shin (care aparent era si staretul manastirii Shaolin). Povestea capata o turnura dramatica, imparatul afla de complot si trimite o armata sa distruga templul. Cu ajutorul unui tradator armata imperiala patrunde in templu si il incendiaza. Cei cinci maestri se despart, reusesc sa fuga si se ascund prin sudul Chinei. De aici incolo istoria Wing Chun-ului o urmareste pe calugarita Ng Mui. Ea petrece o perioada la un templu taoist la poalele unui mitologic Munte al Cocorului Alb. In timp ce se plimba, intr-una din zile observa o lupta intre un sarpe si un cocor. Este foarte impresionata de metodele de lupta ale celor doua animale si impreuna cu analizele facute impreuna cu ceilalti patru calugari incepe sa formuleze un sistem de Kung Fu in care forta era inlocuita cu suplete si mobilitate. Ulterior ea isi gaseste adapost in casa unui fost discipol Shaolin pe nume Yim Yee. Acesta era vanzator de tofu (un fel de branza de soia) si avea o fata (foarte frumoasa evident) pe nume Yim Wing Chun care s-ar traduce prin “Primavara frumoasa” sau “Timp frumos de primavara” . Fata era indragostita de un vanzator sarac de sare pe care il chema Leung Bok Cho. Problema era ca conform obiceiurilor din satele chinezesti ea fusese deja promisa unui bogatas local. Impresionata de suferinta fetei, calugarita Ng Mui o sfatuieste pe aceasta sa il provoace pe ginerele nedorit la un duel. In caz ca pierde el, logodna este desfacuta. Daca pierdea ea, o sa accepte casatoria. Fata protesteaza, era de neconceput ca o femeie sa provoace la bataie un barbat. Calugarita insa o invata sistemul nou creat si finalul vi-l inchipuiti si singuri. Fata il bate fara drept de apel, logodna este desfacuta si ea se casatoreste cu Leung Bo Chau cu care traieste fericita pana la adanci batraneti. In timp, incepe sa ii predea sotului sistemul de lupta invatat de la calugaritra (care dispare din poveste si nu se mai aude nimic de ea). Apoi impreuna au un elev (probabil o ruda) pe care il chema Leung Lan Kwai. Pana in acest moment stilul de lupta nu avea un nume. Practicantii il denumesc retrospectiv Wing Chun, in onorea fetei care il folosise pentru prima data intr-o lupta reala. Leung Lan Kwai transmite mai departe cunostintele unor actori ambulanti de vodevil din trupa Barca Rosie. (avea acest nume deoarece se deplasau pe raurile si canalele din sudul Chinei cu niste barci vopsite in rosu). Cei doi actori se numeau Leung Yee Tai si Wong Wah Bo. In unele versiuni ale povestirii pe barca se gasea si Jee Shin (fostul staret de la Shaolin), angajat ca bucatar. Cand cei 2 actori imbatranesc se retrag din teatru si transmit mai departe stilul unui medic din orasul Fatshan pe care il chema Leung Jan. Aici legenda capata contact cu realitatea. Leung Jan a existat intradevar, exista inca in picioare casa in care a locuit, exista numele lui in registrele orasului. El a predat mai departe stilul celor doi fii ai sai (Leung Chun si Leung Bik) precum si unui vecin care se ocupa cu schimbul de bani pe care il chema Chan Wah Shun. Alte versiuni ale legendei mentioneaza mai multi elevi ai lui Leung Jan. Cand Chan Wah Shun a imbatranit s-a retras din afaceri si a inceput sa predea Wing Chun unor copii bogati din zona. Legenda spune ca a acceptat doar 16 elevi, cel mai tanar dintre acestia fiind Yip Man care avea doar 13 ani. Initial Chan Wah Shun nu a vrut sa il accepte pe Yip Man si i-a cerut o suma imensa de bani drept taxa de admitere. A doua zi Yip Man a venit cu banii ceruti. Chan Wah Shun l-a luat (de o ureche probabil) si a mers la parintii lui Yip Man sa il parasca fiind convins ca a furat banii. Spre surprinderea lui insa parintii i-au confirmat ca nu ii furase ci ii ceruse acest lucru demonstrand dorinta arzatoare a micului Yip Man de a invata Kung Fu. Dupa ce Chan Wah Shun moare, Yip Man isi continua studiile cu cel mai avansat elev al maestrului – Ng Chun So. La 16 ani este trimis de catre parinti la liceu in Hong Kong. Aici isi creaza reputatia unui bun bataus. Majoritatea elevilor se bat in liceu asa ca faptul ca stia Wing Chun s-a dovedit un avantaj decisiv. Intr-una din zile unul din colegii sai ii spune ca tatal sau are un angajat care doreste sa-l cunoasca. Yip Man merge sa-l cunoasca si constata ca era un om scund si firav care trecuse de 60 de ani si locuia pe o barca in port. Batranul ii spune ca a auzit de abilitatile lui martiale si doreste sa le vada la prima mana. Yip Man cu indrazneala specifica varstei il ataca dar batranul il arunca aparent fara efort in apa. Lucrurile se repeta de cateva ori pana cand Yip Man decide sa plece rusinat. Peste cateva zile colegul ii transmite ca batranul doreste sa il vada din nou, de data asta fara sa mai fie vorba de o testare cunostintelor. Cand Yip Man ajunge pe barca batranul se recomanda ca fiind Leung Bik, fiul lui Leung Jan. Yip Man isi explica acum cum de afost aruncat in apa de cateva ori fara niciun efort si il roaga pe batran sa il accepte ca elev. Leung Bik ii spune ca nivelul lui este oricum destul de bun, e nevoie doar de studiul catorva tehnici mai avansate. Yip Man se dovedeste un elev silitor, studiaza cu Leung Bik pana la terminarea liceului cand se intoarce in Fatshan. Legenda spune ca in aceasta perioada a invatat Biu Gee si anumite variante avansate de pas in triunghi.
Deoarece dupa cum am vazut provenea dintr-o famile foarte bogata in Fatshan nu trebuie sa munceasca pentru a-si castiga existenta. Isi ocupa timpul cu antrenamente de Wing Chun, jocuri de noroc si intalniri cu prietenii. Nu concepea sa predea Kung Fu, pentru el Wing Chun-ul era un stil personal de lupta care il putea salva din situatii periculoase. Viata lui frumoasa si linistita este insa intrerupta in 1937 cand japonezii invadeaza China si totul este perturbat. Japonezii ii cautau pe maestrii de Kung Fu si ii impuscau deoarece puteau fi surse de surprize neplacute pentru ei. Yip Man fuge in Hong Kong unde se putea ascunde mai usor (fiind un oras mare). Locuieste un timp in fabrica unui prieten unde incepe sa ofere primele lectii de Kung Fu. Dupa incetarea razboiului si infrangerea japonezilor in 1945 situatia din Hong Kong s-a deteriorat drastic. In 1949 comunistii ajung la putere si nationalizeaza toate terenurile agricole si fabricile. Din averea familiei lui Yip Man nu mai ramane nimic. Silit de imprejurari, pentru ca nu avea nicio meserie si deci nu stia sa faca altceva, Yip Man incepe sa predea oficial Wing Chun la varsta de 50 de ani. A inceput initial la o cantina a sindicatului muncitorilor apoi se muta in diverse locatii. Prima genereatie de elevi a fost una de luptatori exceptionali deoarece Yip Man dorea sa isi impuna stilul (complet necunoscut pana atunci). Din aceasta generatie fac parte Leung Sheun, Wong Shun Leung, Lau Ming, Lau Yu, Tsui Sheung Tin, Yip Bo Ching, Ho Kam Ming si altii. A doua generatie din care fac parte Chow Tze Chuen, Wang Kiu, Wong Chok, Lo Man Kam si altii a fost una in care Yip Man a pus acceptul pe formarea de instructori. Au urmat apoi din ce in ce mai multi elevi dar implicarea maestrului in procesul de predare a scazut din ce in ce mai mult (era deja batran). In 1972 Yip Man moare fara a desemna un urmas oficial. Prin urmare fiecare elev de-al lui se considera mostenitor de drept si se intituleaza mare maestru. Niciunul nu uita sa mentioneze faptul ca Bruce Lee a studiat Wing Chun cu Yip Man si eventual ca a fost contemporan cu ei in sala de antrenament.
Aceasta pseudoistorie a stilului Wing Chun este fictiune in proportie de 80%. Originea ei sta intr-un articol scris de Yip Man pentru o revista de arte martiale din Hong Kong prin anii ‘50. Desigur ca el stia adevarul dar si atunci ca si acum marketingul era foarte important si majoritatea elevilor vin in sala de antrenament atrasi de asemenea povesti.
O nota finala: Eu insumi am crezut ani intregi ca legenda e adevarata. Probabilitatea ca cineva sa invete Wing Chun nu are nimic de-a face cu faptul ca crede sau nu o istorie fictionala. Pentru cei care vor sa cunoasca si istoria reala a stilului, intr-un articol viitor o sa demitizez cateva din inventiile de mai sus.
