Asa cum am aratat aici, exista cateva modalitati recomandate de a fixa un manechin de lemn in functie de spatiul si conditiile avute la dispozitie.
O sa detaliez in continuare trei modalitati principale de fixare impartite pe perioade istorice. Aceste intervale de timp nu au granite absolute ci doar orientative si se suprapun mai mult sau mai putin.
Prima perioada. Sudul Chinei, anii 1700-1950. Manechinul ingropat.
Din punct de vedere istoric, in China pana in jurul anilor 1950, cea mai intalnita modalitate de a fixa un manechin de lemn era prin ingropare. Partea care era in pamant masura in jur de 1,5- 2 metri. Datorita pamantului afanat, manechinul avea putina mobilitate (daca ar fi fost de exemplu fixat in beton ar fi avut mobilitate zero). Pentru a limita jocul manechinului in pamant se asezau pietre grele la baza. Acest mod de fixare relativ primitiv dezvolta un anumit tip de forta bruta (la impingerea sau tragerea manechinului) si in acelasi timp proteja articulatiile si coloana. Un manechin care nu ar fi avut mobilitate deloc nu ar fi permis executarea tehnicilor cu forta (si ar fi avut consecinte serioase asupra sanatatii). Un aspect important era ca acest mod de fixare permitea executarea de tehnici nu doar in fata manechinului ci si in lateral sau in spatele lui.
Cu timpul s-au inventat noi modalitati de prindere de sol fara sa fie nevoie sa mai fie ingropat. Este de remarcat faptul ca in continuare, tehnicile se puteau exersa la 360 de grade in jurul manechinului, nu doar in fata lui. Manechinul de mai jos este infipt intr-o teava fixala la randul ei de sol.
Perioada premoderna. Hong Kong, anii 1950- 1990. Manechinul fixat pe perete
Odata cu venirea maestrului Yip Man in Hong Kong in 1949, montarea unui manechin de lemn in pamant a devenit imposibila deoarece spatiile de antrenament nu se mai aflau in gradina sau in curte ci se gaseau in general la etaj. Dupa numeroase incercari si experimente, ajutat de unul dintre elevii sai care era tamplar (pe nume Koo Sang), Yip Man a adoptat un sistem de fixare a manechinului pe perete cu ajutorul a doua stinghii de lemn (sau metal) care trec prin corpul lui.
Dupa toate probabilitatile Yip Man vazuse un sistem asemanator la o alta scoala de Wing Chun cu care avea legaturi ( Dai Duk Lan) dar in mod sigur viziunea finala i se datoreaza.
Acest tip de fixare a avut doua urmari foarte importante asupra antrenamentului de Wing Chun. In primul rand tehnicile nu au mai putut fi exersate in jurul manechinului ci doar in fata lui (si sub un unghi de 45 de grade). Acest lucru a determinat reformularea teoriilor de lupta si o noua interpretare a pozitionarii fata de adversar (cu accent pe linia de centru). De asemeni pasul in triunghi (cea mai importanta modalitate de deplasare din Wing Chun) a devenit mult mai rafinat.
In al doilea rand, forta bruta care se obtinea la manechinul ingropat a devenit o forta elastica. Acest lucru este deosebit de important deoarece forta bruta (in care muschii joaca rolul cel mai important) ajunge repede la o faza de platou peste care nu mai creste. De asemeni, scade foarte repede cu varsta. Forta elastica in schimb este data in special de tendoane si ligamente, are potential de crestere mult mai mare si nu scade la fel de repede odata cu inaintarea in varsta.
In mod ideal tijele care trec prin corpului manechinului au o lungime de 1,5-2 metri pentru a avea elasticitatea necesara. De o parte si de alta a manechinului se pun de obicei niste opritori pentru a nu ii permite sa alunece prea mult intr-o parte sau in alta.
Exista mai multe modalitati de a fixa tijele pe perete, ce mai simplu este cu niste bucati metalice in forma de U. Acestea confera o elasticitate suplimentara si preiau o parte din socurile care sunt transmise in perete. Sunt necesare 4 astfel de piese (2 pentru tija de sus si 2 pentru tija de jos).
Perioada moderna. In toata lumea, incepand cu 1990 pana astazi. Manechine nefixate in perete sau de sol.
Odata cu avansul tehnologiei si cu cresterea enorma de transmitere a informatiei, au aparut noi metode de fixare. Daca acum 50 sau 100 de ani, daca cineva avea o idee inovatoare de fixare a manechinului tinea acest lucru cat mai secret deoarece putea face diferenta dintre viata si moarte. Astazi motivatiile pentru care se practica Wing Chun fiind in general altele, metodele de fixare au devenit accesibile usor pe internet. De asemeni, pentra ca deseori spatiile de antrenament sau locuintele sunt inchiriate nu este mereu posibil de a da gauri in pereti sau in podea. Pentru astfel de situatii exista posibilitatea de a monta manechinul pe un stativ. Stabilitatea nu este desigur la fel de buna ca atunci cand este fixat in perete dar exersarea la un astfel de manechin imbunatateste acuratetea tehnicilor si precizia deplasarilor.
O alta metoda este fixarea cu ajutorul unor cupe de suctiune (ventuze) care se pot prinde usor pe suprafete plane (de exemplu pe gresie sau linoleum).
O alta metoda este fixarea manechinului intr-o dala de beton sau pe o placa de lemn, in felul acesta nemai fiind nevoie de stativ. Dala din imagine are forma de trapez (cu baza mare de circa 60 de cm si inaltimea de circa 10 cm) si cantareste in jur de 30-40 de kg. Manechinul are si decupaje in trunchi pentru a putea fi fixat la nevoie pe perete sau pe un stativ
Desi le-am prezentat oarecum cronologic, metodele de fixare de mai sunt nu sunt neaparat o evolutie. Fiecare are avantaje si dezavantaje. In functie de conditiile locale se poate folosi oricare dintre ele. Instructorii organizatiei noastre pot oferi consiliere si sfaturi pentru cei care dorec sa isi monteze un manechin acasa sau in spatiul de antrenament.