Exercitiile fara partener (numite generic forme) sunt seturi de miscari al caror scop nu este evident la prima vedere. Dupa o perioada, scopul pentru care se practica ele devine mai clar dar modul in care se executa ramane in continuare abstract. Instructorii nu au la dispozitie decat un numar mic de explicatii si posibilitati de corectare iar asta poate produce frustrari atat de o parte ca si de cealalta.
Elevii vor sa invete (dar nu stiu cum) iar instructorii vor sa trasmita dar se lovesc de aceeasi problema. Varianta cea mai la indemana (sute sau mii de repetitii) desi pare solutia corecta esti si cea mai dificila. Mentalitatea practicantilor a evoluat, sfatul care a functionat de-a lungul a zeci de generatii (“executa forma de sute de ori fara sa pui intrebari”) nu mai este la fel de valabil astazi.
Din acest motiv, pentru a usura procesul de predare se folosesc diverse paradigme si comparatii.
Invatarea celei de a doua forme din Wing Chun (Chum Kiu) poate fi asemanata cu procesul prin care o orchestra (sau un cor) invata un cantec.
In prima faza se studiaza efectiv ordinea miscarilor si ce face fiecare segment al corpului, independent de celelalte (fiecare instrumentist invata partitura lui). In a doua faza, forma se poate executa de la inceput pana la sfarsit dar miscarile sunt necoordonate (instrumentistii canta impreuna dar desi o fac simultan rezultatul nu este armonios). Cu timpul, atat miscarile din Chum Kiu cat si instrumentistii incep sa se armonizeze, functionand ca un tot unitar.
Cel mai important rol al formei Chum Kiu este dezvoltarea unitatii corpului. Tehnicile si deplasarile trebuie executate sinergic pentru a dezvolta o forta cat mai mare.
Biu Jee care in traducere inseamna Infigerea degetelor este ce-a de-a treia forma cu mana goala din Wing Chun Kung Fu. Exista numeroase pareri, explicatii si chiar controverse privitoare la numele ei. Spre deosebire de celelalte 2 forme anterioare (Siu Nim Tao si Chum Kiu) ale caror denumiri sunt mai degraba filozofice, Biu Jee este si numele unei tehnici de brat.
Din punct de vedere al principiilor, Biu Jee adauga doua distante noi de lupta (distanta foarte scurta si distanta lunga). Acestea vin sa completeze distanta medie introdusa in Siu Nim Tao si rafinata in Chum Kiu.
In plan tactic, Biu Jee obsnuieste practicantul cu ideea unui atac prin surprindere sau neconventional. Si cum situatiile exceptionale cer abordari exceptionale, forma contine cateva solutii ingenioase de a recastiga linia de centru sau de a inversa o situatie aparent net defavorabila.
Biu Jee
Infigerea degetelor (ca in fotografia de mai sus este o astfel de tehnica). Ea reprezinta o recuperare a liniei de centru si poate fi simultan un atac spre ochii sau gatul adversarului.
O alta interpretare, de data aceasta mai putin tehnica dar mult mai filozofica pleaca de la faptul ca tehnica Biu Jee este similara cu actiunea de a arata ceva. Si din cauza ca directia este oblic in sus, se poate considera ca obiectul aratat este Luna. Un vechi proverb chinezesc spune ca daca te uiti la degetul care arata Luna o sa pierzi toata splendoarea ei. Ideea e sa ne uitam la Luna, nu la degetul care o arata. Asadar telul este sa vedem dincolo de uneltele folosite pentru a indeplini un anumit scop.
De-a lungul istoriei Wing Chun-ului, Biu Jee a fost inconjurata de o aura de mister si secretomanie, fiind rezervata doar practicantilor foarte avansati. Din acest motiv ea a devenit un un scop in sine, multi practicanti imaginandu-si ca simpla ei invatare le va oferi solutii la toate problemele care apar in sparring, chi sao sau in lupta (o privesc ca pe mana care arata ceva fara sa vada spre ce arata de fapt mana).
Initial. la manechinul de lemn se exersau combinatii si tehnici disparate, in functie de ce considera fiecare practicant ca are nevoie. Unii loveau pur si simplu trunchiul pentru a isi dezvolta forta, altii utilizau bratele manechinului pentru a isi rafina tehnica etc.
Cu timpul tehnicile au fost organizate in combinatii logice iar acestea au fost impartite in sectiuni pentru a usura memorarea lor. In jurul anilor 1870 maestrii de Wing Chun din perioada respectiva, influentati de filozofia buddhista, au decis ca forma la manechin sa aiba 108 tehnici. Acesta este un numar foarte important in buddhism si era des folosit in codificarea formelor si tehnicilor de la templele unde se practicau arte martiale (cel mai important fiind Templul Shaolin). Doar cu titlu de exemplu: margelele pe care le poarta calugarii si le folosesc in ritualuri sunt in numar de 108, numeroase temple au 108 trepte, la trecerea dintre ani se bate un gong de 108 ori, Buddha a primit la un moment dat 108 intrebari esentiale, 108 este produsul dintre cele 6 simturi (vaz, auzit, pipait, miros, gust si starea de constienta), posibilitatea ca ele sa fie placute, neplacute sau neutre (3), modul in care sunt generate (intern sau extern) si momentele in care pot aparea (in trecut, in prezent, sau in viitor), exista 108 tentatii pe care o persoana trebuie sa le depaseasca pentru atinge nirvana etc. Astazi, mai ales pentru europeni aceste explicatii par desuete daca nu chiar ridicole. Insa in perioada respectiva erau parte integranta a vietii si aveau ecou in toate aspectele ei (inclusiv in antrenamentele de arte martiale). Exista si un rol practic, practicantii memorau mult mai usor un numar pe care il auzeau foarte des decat cifre abstracte si care nu rezonau cu nimic din viata lor. Nu trebuie nici uitat ca nu existau manuale de antrenament, sau caiete tehnice, totul trebuia tinut minte.
Kwan Sao la manechinul de lemn (Sectiunea 4)
Demn de mentionat este si faptul ca 108 se referea la de cate ori practicantul lovea manechinul, nu la tehnicile individuale. De exemplu o lovitura cu palma (Ching Jeung) se numara o data. O lovitura cu palma simultan cu un blocaj (Pak Dai Jeung ) se numara tot o singura data desi teoretic erau 2 tehnici. O combinatie dintre o tehnica de lovire cu mana (Dai Jeung), un blocaj (Tan Sao) si o lovitura de picior (Ching Gerk) se numarau din nou doar o singura data (Toate 3 tehnicile atingeau simultan manechinul si scoteau un singur sunet). Acest lucru explica de ce uneori forma la manechin parea ca are mai multe tehnici. Era doar o modalitate diferita de a le numara.
Aceste 108 combinatii au fost impartite la randul lor in 8 sectiuni, fiecare avand un scop specific si o idee centrala. 8 la randul ei este o cifra simbolica (apare inca in jurul anului 1000 i.Hr) in cartea Yi Ching Pe langa aceasta forma standard mai existau cateva tehnici (in special de picior) orfane. Asta insemna ca erau dovedite ca utile in lupta insa nu puteau fi adaugate formei deoarece ar fi stricat simetria si nu s-ar mai fi pastrat simbolistica numarului 108.
Dupa ce maestrul Yip Man a ajuns in Hong Kong (1949) si a inceput sa predea unor elevi cu un mod de gandire modern ( modern fata de 1870), a curatat Wing Chun-ul de multe aspecte “traditionale” si care nu mai aveau niciun sens. Considerand numerologia depasita, a modificat forma la manechin introducand in ea 8 tehnici care pana atunci fusesera orfane si astfel forma a ajuns sa aiba 116 combinatii (dar in continuare 8 sectiuni). Ulterior elevii lui au adaugat , scos sau modificat diverse tehnici in functie de preferintele personale si din acest motiv, astazi practic fiecare scoala de Wing Chun are propria ei forma la manechin, dar toate pastreaza impartirea in 8 sectiuni. In cadrul organizatiei noastre exista o sectiune suplimentara doar pentru tehnicile de picior.
