Siu Nim Tao - Mica Idee
Siu Nim Tao este prima dintre cele trei forme cu mâna goală din sistemul Wing Chun. După ea urmează Chum Kiu și Biu Jee, apoi formele cu un aparat de antrenamet (Manechinul de lemn - Mok Yan Jopng) și cu arme: bastonul lung Luk Dim Boon Kwan și cuțitele fluture Bat Cham Dao. Prima forma insa contine peste jumătate din tehnicile pe care un practicant le va folosi în antrenament. Restul sistemului le combină (intre ele si cu deplasari), le moduleaza si le analizeaza in contexte diferite.
Mulți începători privesc aceasta forma ca pe un exercițiu de răbdare pe care trebuie să-l termine ca să ajungă la lucrurile serioase. Eu cred contrariul: lucrurile serioase sunt aici, iar valoarea a tot ce se învață după ea depinde de cât de bine a fost înțeleasă.
Numele vine din cantoneză. Siu înseamnă mic, nim idee sau gând, iar tao început, în unele traduceri cale. Puse laolaltă, cuvintele dau „mica idee a începutului". Sensul pedagogic este limpede: la început elevul are de reținut puțin. Dacă ar primi mult, și-ar îndrepta atenția spre aspectele superficiale, precum numărul tehnicilor și al combinațiilor. În unele variante din Hong Kong numele se pronunță Siu Lim Tao, iar transcrierile diferă de la un autor la altul. Grija pentru nume nu este o pedanterie. Terminologia Wing Chun descrie și informează, fără să urmărească imagini pitorești cu dragoni, tigri sau șerpi. Bong Sao înseamnă braț-aripă și spune deja cum arată mișcarea. Sup Ji Sao (incrucisarea mainilor) compară poziția mâinilor cu semnul chinesesc pentru numarul zece (care arata ca o cruce). . Yee Ji din numele poziției de bază compară figura desenată de picioare cu ideograma pentru cifra doi. Cine înțelege logica denumirilor învață sistemul mai repede, iar instructorul poate indica o tehnică sau un principiu într-un cadru de referință comun.
Wing Chun-ul a fost sistematizat din două motive. Primul a fost să existe o cale prin care mintea și corpul să se unească armonios, prin exerciții simple și eficiente. Al doilea a fost să existe un mijloc practic de apărare. Siu Nim Tao răspunde ambelor cerințe. Ideea de formă nu aparține doar acestui sistem. Maeștrii au observat că între ce crede mintea că trebuie făcut într-o situație și ce face corpul există adesea o distanță mare, mai ales sub stres. Din această constatare a apărut practica repetării unor tipare de mișcare până când ele devin reacții automate. Fiecare sistem are formele lui: kata în artele japoneze, poomsae în cele coreene, juru sau langka în cele indoneziene. Boxul, scrima și lupta europeană folosesc exerciții structurate cu același scop, iar jucătorii de fotbal și de baschet repetă răspunsuri la situații care apar des în joc. O lovitură nu poate fi perfecționată numai prin luptă, așa cum șutul la poartă se exersează separat de meci.
În Wing Chun forma obișnuiește practicantul cu anumite poziții ale mâinilor și cu felul de a exprima forța prin corp, îi formează memoria musculară și îl face să înțeleagă lanțurile cinetice și mecanica mișcării. Există și reversul. Cine nu poate executa corect o tehnica din forma, în conditiile in care nimeni nu îl deranjează, cu atat mai putin o va executa corect in Chi Sao sau in lupta, unde partenerul sau adversarul ii creaza dificultati si ii pune piedici. Pe de alta parte cel care exersează formele, dar nu aplică nimic din ele atunci când se lupta, ajunge cel mult un kickboxer mediocru.
Forma nu ordonează tehnicile după modul sau frecventa cu care se folosesc, ci după modul în care se invata. Instrumentele defensive și ofensive ale sistemului sunt fixate într-o ordine potrivită reținerii. Principiile de utilizare se predau după aceea, apoi elevul învață să lege tehnicile între ele în combinații. Procesul seamănă cu învățarea unei limbi, care merge de la litere la cuvinte, de la cuvinte la propoziții și de la propoziții la exprimarea liberă. Cine nu stăpânește literele nu va scrie bine niciodată, iar cine nu stăpânește Siu Nim Tao nu va face bine nici formele urmatoare ( Chum Kiu, Biu Jee, sau Muk Yan Jong).
Într-un cadru mai larg, lupta cere patru calități: stabilitate (echilibru), precizie, viteză și forță. Dezvoltarea lor depinde de structura corpului și de relaxare, care sunt factori fizici, și de intenție, care este factor mental. Aceste calități se antrenează prin principii, de aceea spunem că antrenăm principii și nu tehnici. Cel mai important este economia de mișcare și de energie, iar celelalte principii i se subordonează. Tot ce facem trebuie să fie simplu, direct și eficient. Între pozitia mainii si tinta cea mai scurtă cale este linia dreaptă, de aceea folosim mai ales tehnici directe și liniare, (desi nu exclusiv).
Principiile fundamentale prezentate succint sunt urmatoarele: Linia de centru unește axaverticala a corpului meu cu axa corpului adversarului și este cea mai scurtă linie de atac și de apărare. Forța merge înainte, cu presiune continuă. Corpul are șase porți, iar două dintre ele se apără simultan. Cotul este static: mișcările lui sunt limitate, nu se apropie și nu se depărtează prea mult de corp, iar traiectoria lui urmează linia descrisă de Tan Sao, Fook Sao și Wu Sao din formă. Corpul se orientează spre corpul adversarului și nu neapărat spre fața lui, astfel încât ambele brațe să poată fi folosite în aceeași măsură. Atacul și apărarea se fac simultan. Toate acestea sunt introduse initial în Siu Nim Tao, sunt exemplificate prin exerciții specifice si sunt apoi dezvoltate in formele urmatoare.
Orice artă marțială dezvoltă o structură care determină felul în care se generează forța pe tehnică și se absorb loviturile primite. Toate folosesc intr-un mod sau altul greutatea corpului și nu doar pe cea a brațului. Boxul și Muay Thai folosesc balansul centrului de greutate, iar Wing Chun consideră că acest balans creează momente de vulnerabilitate (din cauza distantei de lupta mici). Practicantul de Muay Thai știe să le acopere. Practicantul de Wing Chun alege o structură și un mod de deplasare care le fac să nu apară. In Siu Nim Tao se pun bazele acestei structuri.
Forma se executa in totalitate intr-o singura pozitie, numita pozitia neutra (sau pozitia cifrei doi Yee Jee Yeung Ma in terminologia traditionala). In chinezeste, pentru a reprezenta cifra doi se trag 2 linii orizontale, cea de deasupra fiind mai scurta decat cea de dedesupt. Linia dusă între vârfurile picioarelor, cand sunt pozitionate spre interior, e mai scurta decat cea trasata intre calcaie. De asemeni, o linie ce unește genunchii (cand sunt pozitionati spre interior) e mai scurta decat una care unește tălpile. Kim Yeung înseamnă a struni o capră și descrie poziția în care un om tine un animal puternic intre genunchi (de exemplu cand se tunde o oaie). Se spune că maestrii din vechime le recomandau elevilor să-și imagineze că țin o capră puternică între genunchi si sa nu o lase sa scape. Ma înseamnă cal, iar poziția seamănă cu cea a călărețului, care își întoarce genunchii și vârfurile spre interior ca să strângă flancurile animalului. Vârfurile întoarse spre interior oferă o bază mai lată în fața adversarului, așa cum cineva care coboară lateral o pantă abruptă întoarce spre direcția dorită partea cea mai lată a tălpii. Rezistența la tragere și la împingere obținută astfel se folosește apoi în multe exerciții de bază, între care Chi Sao.
Adoptarea poziției se face în mai multe feluri, in functie de preferintele instructorului. Unii doar aseaza talpile in pozitia corecta, altii efectueaza diverse incrucisari ale bratelor. In capitolul despre pozitia neutra puteti vedea detaliat despre cum se face intrarea in pozitia neutra in cadrul scolii noastre.
Indiferent de modul de executie, in final carateristicile pozitiei neutre sunt urmatoarele: varfurile picioarelor si genunchii sunt usor trasi spre interior; bazinul se roteste ușor înainte, iar coloana vertebrala rămâne dreaptă. Pieptul este tras înăuntru, partea de sus a spatelui împinsă înapoi, iar coccisul adus în față. Degetele de la picioare preseaza solul, iar greutatea este distribuita pe ambele talpile, preponderent insa in zona de mijloc. Coapsele și fesele sunt tensionate ușor (in felul acesta pozitia este mentinuta intr-o maniera compacta), iar genunchii rămân elastici. Pumnii sunt pozitionati in lateralul coastelor, fara insa sa le atinga. Coatele, umerii și talia sunt coborate, fara a exagera. Capul și gâtul sunt drepte, ochii privesc înainte și rămân atenți la toate direcțiile. Mintea este limpede și in mod activ este eliberata de ganduri parazite si de semintele de teama care pot insinua. Cu cât senzația de echilibru (atat fizic cat si mental ) este mai puternica, cu atat executia formei este mai buna.
.
Poziția este statică din două motive. Primul este că picioarele se antrenează să susțină poziția de luptă și să creeze o bază puternică pentru tehnici. Al doilea este că lipsa deplasărilor și a pașilor permite elevului să se concentreze pe poziția mâinilor și a brațelor. Cu excepția posturilor naturale de la început și de la sfârșit, forma se execută în Jing San, cu corpul drept, fără întoarceri. La pumn, elevul are tendința firească să întoarcă umărul și corpul spre lovitură, dar în Siu Nim Tao acest lucru este greșit: corpul rămâne pătrat, orientat drept înainte, pe tot parcursul formei. Când o forță externă acționează asupra corpului, nu i ne opunem cu o mișcare contrară. Creștem energia din interiorul structurii, primim forța și o lăsăm să treacă prin corp în pământ. Când presiunea este mai mare, rotim și deviem forța în afara centrului nostru. Dacă cineva ne apasă încet pe piept și presiunea dispare brusc, piciorul ne propulsează înainte, un picior ajunge în față și ne găsim într-o poziție înaintată stabilă. Toate deplasările din Wing Chun derivă din această poziție: Ching Sun Ma pentru intrare și pași înainte și înapoi, Pien Sun Ma pentru pivotarea scurtă. Ele păstrează proprietățile de aici: bazin ridicat, genunchi îndoiți spre interior, centru de greutate coborât.
Primele mișcări ale formei, Ha Cha Sao și Seung Cha Sao, par străine de restul. Unii autori le atribuie doar rolul de a localiza linia de centru și de a stabili zonele de apărare, fără scop de antrenament. Încrucișarea brațelor la încheieturi, întâi în jos și apoi în sus, cu palmele spre tine, marchează centrul, iar locul unde se încrucișează mâinile trebuie să fie exact pe axa corpului. Mâinile îndreptate în jos definesc porțile mijlocii, stânga și dreapta, iar cele îndreptate în sus definesc porțile superioare. Când un atac cu mâna sau cu piciorul intră într-o zonă, se aplică tehnica de apărare corespunzătoare. La a doua acțiune, mâinile se rotesc și se ridică și trasează o linie imaginară pe axa corpului. Ea definește Gang Sao și Tan Sao, folosite intens mai târziu. Când coatele sunt trase înapoi, ele se apropie spre coloană, ceea ce întinde spatele și umerii. Pumnul se rotește astfel încât încheietura degetului mic să ajungă la același nivel cu cea a arătătorului, ceea ce întinde și întărește antebrațele și priza.
Axa centrală are și o justificare anatomică. Multe organe vitale se află pe ea sau foarte aproape de ea, iar pe această linie există nenumărate puncte, precum nasul, unde adversarul poate fi scos din luptă cu o singură lovitură. Este deci eficient să atacăm centrul adversarului și necesar să ne protejăm centrul propriu. Contra-tehnicile fundamentale, atât de atac cât și de apărare, se exersează în Siu Nim Tao. Fiecare tehnică din formă are o relație de poziție cu corpul practicantului. Pentru a o verifica se poate folosi o prăjină așezată vertical în fața practicantului, puțin dincolo de distanța la care ajunge pumnul cu brațul întins, pe linia de centru. Pe prăjină se marchează trei puncte: la înălțimea buricului, la înălțimea pieptului, unde ajunge pumnul drept, și la înălțimea ochilor. Astfel practicantul învață poziția corectă a fiecărei tehnici și înălțimea la care se aplică. O oglindă are un rol asemănător, pentru că arată poziția mâinilor, linia de centru și eventualele abateri ale corpului.
Tradițional, forma se împarte în trei părți, cu roluri distincte, și are opt secvențe. Prima parte construiește energia corectă, cu atenția pe vârfurile degetelor, degetul mare, încheietură și cot. Cuprinde adoptarea poziției, pumnul drept și ciclul Tan Sao, Fook Sao, Wu Sao. Se execută foarte încet, pentru învățarea corectă și pentru structură. Mintea și corpul încep să se coordoneze și începe antrenarea intenției, pe care sursele o numesc Yee. În vechime, această parte dura cât arde un băț de tămâie. Prima secvență este cea despre care am vorbit deja. A doua începe cu pumnul drept vertical, Yat Chi Chung Kuen. Se învață pe etape: din umăr relaxat, pumnul pornește direct înainte, la nivelul pieptului. Energia trece din cot prin antebraț și se manifestă în pumn, care se strânge la impact. Intenția se pune pe ultimele trei articulații, iar pumnul rămâne în linie cu antebrațul. Nicio forță nu se ține în umăr. Cotul este mereu îndreptat spre podea și brațul se întinde complet doar când lovitura ajunge la țintă. După lovitură, energia din antebraț se relaxează înapoi în cot și în genunchi. Chiar dacă cotul trece pe deasupra sau pe dedesubtul brațului adversarului, poate controla sau devia lovitura acestuia, iar de aici se înțelege conceptul de atac și apărare legate, Lin Siu Dai Da. Pumnul vertical este mai scurt, mai rapid și transmite mai bine forța întregului corp. După unele texte, orizontalul lovește ceva mai puternic, dar cel vertical fixează mult mai bine antebrațul adversarului. Pumnul se deschide apoi cu palma în sus, fără să miște cotul, mâna se pliază înapoi pe linia de centru într-un Huen Sao, se închide în pumn și se retrage la coaste. În retragere se poate ascunde o lovitură cu cotul.
A treia secvență repetă ciclul Tan Sao, Fook Sao, Wu Sao, cu Huen Sao între ele. Tan Sao înaintează încet pe linia de centru, cu atenția pe degete și pe palmă și cu degetul mare strâns. Mâna ia poziția Wu Sao printr-o mișcare mică și ascuțită și se retrage încet, cu atenția pe încheietură. La aproximativ un pumn de corp, adică în jur de trei inch, mișcarea se oprește și toată tensiunea se relaxează. Fook Sao pornește apoi înainte printr-o mișcare spirală mică, în sensul acelor de ceasornic, se rotește în Huen Sao și revine în Wu Sao. Ciclul se face de trei ori. Urmează Pak Sao lateral, care nu trebuie să depășească umărul, o lovitură cu palma verticală la nivelul bărbiei, apoi Huen Sao și pumnul retras la coaste. Scopul acestei secvențe este să întărească încheietura și cotul, care conduc apărările fundamentale: Tan Sao, Fook Sao, Chum Sao și Wu Sao. De aceea prima parte se repetă mult, pentru că stă la baza oricărei apărări. Fiecare mișcare pornește de la cot, care o împinge înainte sau o trage înapoi, iar intenția elevului trebuie să fie în cot. Relaxarea este aici o condiție a antrenamentului. Se spune că expertul este cel care își ține cotul înăuntru fără să se înțepenească: mușchiul rămâne moale, iar cotul este aproape de corp, dar nu exagerat.
A doua parte, care corespunde celei de-a patra secvențe, învață elevul să folosească forța construită în prima. Se execută vizibil mai repede și mai liber, iar elevul trebuie să păstreze mișcările curate și simple și să nu se preocupe de aplicații. În Wing Chun forța se folosește pe jumătate moale și pe jumătate dură. Când se aruncă un pumn, brațul se mișcă rapid, cu mușchii relaxați. Chiar înainte de contact, mușchii se încordează o fracțiune de secundă. Aici se dezvoltă transmiterea completă a energiei cinetice a brațului și a corpului în țintă, fără pierderea echilibrului. Sursele numesc această utilizare Ging sau Gung Lik și o descriu ca pe o succesiune scurtă: relaxare, explozie, relaxare. Tensiunea se aplică doar în ultimii șase inch ai traiectoriei. Secvența începe cu Gum Sao stâng și drept: palma se deschide relaxată și coboară pe lângă corp cu degetele înainte, tensiunea apare doar în ultima parte, apoi brațul se relaxează. Mâinile trec în spate până ating rinichii și țâșnesc înapoi cu energie de ultim moment. Se întorc aproape de corp, cu coatele îndoite, ajung la mijloc relaxate și țâșnesc înainte la nivelul taliei, nu mai jos. Urmează Lan Sao dublu, cu brațul stâng deasupra fără atingere, apoi Fak Sao dublu, în care coatele ies primele și mâinile lovesc cu muchia palmei ușor înclinată în jos. Mișcarea se repetă cu brațul drept deasupra. Coatele coboară apoi spre centru, degetele se ridică, iar Chum Sao dublu se aruncă înainte, cu încheietura care pocnește și cu muchia palmei ca punct de lovire. Palmele se întorc în sus într-un Tan Sao dublu, urmează Jut Sao dublu, Biu Jee dublu și, cu energie de punte lungă, brațele coboară drept, fără îndoirea cotului, și se ridică din nou în același fel. Forma continuă cu Ding Sao dublu, apoi cu Huen Sao dublu, iar la sfârșit pumnii se retrag la piept.
A treia parte cuprinde secvențele cinci, șase și șapte și este dedicată timpului de execuție și celor mai importante mișcări ale mâinilor: Tan Sao, Pak Sao, Chum Sao, Bong Sao, Huen Sao și Gang Sao. Elevul își exersează aici ritmul de relaxare, explozie și relaxare pentru fiecare tehnică, iar atenția se îndreaptă spre păstrarea pozițiilor corecte. În secvența a cincea, mâna stângă execută Pak Sao, care nu trece de umăr, iar direcția lovirii este în linie cu antebrațul. Se retrage cu degetul mare strâns și urmează o lovitură cu palma orizontală la nivelul gâtului sau al bărbiei, apoi Huen Sao și pumnul. În secvența a șasea, Tan Sao înaintează în spirală și se oprește cu cotul la un pumn de corp. Antebrațul pivotează în jurul cotului fix și coboară în poziția joasă Gang Sao, cu muchia mâinii în linie cu antebrațul și degetele în jos. Revine în Tan Sao, cu cotul static, se pliază într-un Huen Sao interior și lovește cu palma orizontală jos, la nivelul coastelor flotante. Secvența a șaptea începe cu Bong Sao, cu cotul la înălțimea umărului și încheietura la nivelul plexului solar. Cotul coboară și dă un Tan Sao, cu încheietura în aceeași poziție: structura se întoarce cu susul în jos. Urmează o lovitură cu podul palmei la înălțimea bărbiei, Tok Jeung, apoi palma relaxată în sus și Huen Sao. Cu Bong Sao se completează triada Tan Sao, Bong Sao și Fook Sao, pe care se sprijină toate pozițiile mâinilor. Ultima secvență se ocupă de Tut Sao. Un braț coboară ca un Gang Sao jos, iar mâna cealaltă se așază deasupra cotului și zgârie antebrațul în jos cu muchia palmei, în timp ce brațul de jos se retrage. Energia merge în două sensuri simultan. Poziția se inversează de trei ori, iar apoi urmează trei pumni rapizi la rând, Lien Wan Kuen, și un ultim Huen Sao. Brațele cad, corpul se relaxează complet și piciorul stâng se apropie de cel drept. Secvențele unilaterale se execută întâi pe stânga și apoi pe dreapta.
Forma nu este identică de la o linie la alta. Se poate urmări schimbarea a cel puțin trei detalii până la Yip Man însuși. La deschidere, versiunea Foshan și unii descendenți din Hong Kong folosesc Seung Kwun Sao în locul lui Seung Cha Sao, iar schimbarea ar fi fost făcută pentru simplificare. Seung Chum Sao din a patra secvență era inițial Seung Sao Kuen, păstrat de elevii din Foshan, iar schimbarea ar fi îmbunătățit curgerea formei. În secvența a șasea, Chum Sao a fost înlocuit cu Gang Sao. Relatările diferă în detalii. După unele, Wong Shun Leung a ridicat problema atacurilor joase. După altele, schimbarea a urmat unei lupte în care el a fost lovit pe partea de jos a corpului, iar relatarea detaliată vine de la Wang Kiu, care a fost martor. Sifu Lo Man Kam nu a vrut să renunțe la Chum Sao, așa că a păstrat ambele variante, ceea ce dă în versiunea lui două mișcări în plus pentru fiecare parte și explică diferența dintre numărul de mișcări din cele două sisteme. Tradiția vorbește despre o sută opt mișcări, dar cifra diferă între linii. Istoricul acesta susține o poziție pe care o consider corectă: tehnicile individuale rămân stabile de-a lungul transmiterii, iar ordinea lor este un instrument pedagogic care poate fi revizuit legitim, așa cum a arătat Yip Man însuși.
Câteva detalii de execuție merită reținute. Ochii privesc drept înainte. Vârful limbii atinge palatul superior, iar respirația se face pe nas, normal. În notele pe care le folosesc, respirația este abdominală și toracică, deoarece Wing Chun folosește Zhong Dantian, în dreptul plexului solar, pe care această respirație îl activează. Când palma se folosește în Wing Chun, degetele se țin lipite, iar degetul mare se așază pe lângă palmă, pentru protecția degetelor și pentru concentrarea energiei. În privința concentrării, elevul nu trebuie să verifice tot timpul dacă fiecare parte a corpului este în focus. Trebuie să își concentreze atenția înainte, din centrul corpului spre o țintă imaginară, iar dacă mușchii sunt relaxați, tot corpul urmează. Când acest lucru devine a doua natură, mintea nu mai trebuie să amintească corpului ce are de făcut și elevul se poate ocupa de aplicații, de Chi Sao și, în cele din urmă, de lupta liberă. Zvâcnirea de la Huen Sao nu vine doar din braț sau din încheietură, ci pornește din Dantian, cu o mișcare a bazinului. Ho Kam Ming spunea că e mult mai bine dacă îți limpezești mintea când exersezi, pentru că te poți concentra pe ce faci și nimic nu te deranjează.
Forma construiește instrumentele, iar utilizarea lor se predă abia după ce sunt construite. Sursele mele sunt de acord că cea mai bună cale de a învăța aplicațiile este să le cauți singur. Un profesor poate indica direcția, dar descoperirile personale, momentele în care înțelegi brusc ce face o poziție, contează mai mult și fac antrenamentul plăcut. Recomand ca în Chi Sao să se oprească poziția după ce ai reacționat la atacul partenerului, ca să se vadă cum o poziție statică are utilizări diferite în situații diferite. Unele mișcări formează perechi: pumnul drept se asociază cu Jut Sao care trage, iar Tan Sao, dinspre centru spre exterior, cu Pak Sao, dinspre exterior spre centru, pentru apărarea pe linia de centru. Chi Sao este legătura dintre formă și luptă, spațiul în care corpul învață fără stres ce are de făcut. Se lucrează cu impulsul partenerului, iar cu cât impulsul este mai mic, cu atât sensibilitatea devine mai fină. Este preferabil să-l las să mă atingă decât să mă crispez sau să răspund cu mișcări bruște. Rațiunea nu trebuie folosită în Chi Sao, pentru că gândim prea încet și ne păcălim singuri. Rămâne doar reacția, care ori este, ori nu este, și intenția. În formă, dimpotrivă, controlul rațional asupra mișcărilor și intenția sunt necesare.
Felul în care este organizată programa gradului dedicat lui Siu Nim Tao arată că forma nu se învață izolat. Programa are treizeci și șase de puncte, iar cele trei părți ale formei apar la punctele paisprezece, douăzeci și doi și treizeci și șase. Între ele se lucrează poziția Yee Chi Kim Yeung Ma cu cele cinci puncte ale structurii corpului, conceptul liniei de centru prin Yat Chi Chung Kuen, deplasările Ching Sun Ma și Pien Sun Ma, întoarcerile de nouăzeci și de o sută optzeci de grade, combinațiile de lovituri în doi, trei și patru timpi, Dahn Chi Sao și Poon Sao. Pak Sao apare de opt ori, ca instrument de lovire a centrului, de verificare a structurii prin tragere, de învățare a refuzului de a lupta împotriva forței, de evitare a croșeului și de legare cu Lap Sao, Huen Sao și Pak Da. Forma stabilește ce se lucrează, iar aplicația arată dacă s-a lucrat corect.
Nicio descriere scrisă și nicio serie de fotografii nu înlocuiesc un profesor competent, la fel cum în cazul poziției de bază este nevoie de cineva care să verifice că pozițiile sunt corecte. Sifu Lo Man Kam observă că este greu să aplici în Europa și în America filosofia chineză a învățării structurate. Elevii occidentali sunt adesea nerăbdători, vor să ajungă repede la formele următoare și la aplicații, cred că pot judeca singuri când au exersat destul și așteaptă de la profesori să le predea în puțin timp tot ce au învățat ei în ani. Unii copiază bine tehnicile, dar nu pot să le combine independent și să le adapteze fiecărei situații. Diferența dintre secvențele fixe și folosirea improvizată a sistemului într-o luptă necontrolată este mare. Lo Man Kam insistă că progresul vine numai din antrenamentul zilnic și din repetarea continuă a exercițiilor.
Tradiția zen descrie parcursul elevului în trei etape. La început el crede că știe ce sunt artele marțiale, pentru că a citit sau a văzut ceva în mass-media. După puțină practică, ideile lui se destramă și caută structură, iar profesorul poate să îl ajute pe baza experienței lui. După ani de antrenament, el crede din nou că știe ce sunt artele marțiale și se află din nou la început, dar cu un avantaj mic față de un începător: știe că nu știe. A înțeles că nu există o singură artă marțială, ci doar concepte mai mult sau mai puțin potrivite, care pot funcționa sau nu într-un anumit moment și trebuie evaluate mereu. Știe și că în fața unui atac va deveni rigid sau își va agita brațele și picioarele ca oricine, doar că într-un mod mai strategic și mai ordonat.
Întrebarea cât timp durează până devii bun are un răspuns care depinde de practicant. Dedicare, hărnicie, răbdare, perseverență și angajament în antrenament, în școală și în afara ei, sunt condițiile succesului. Cine vede o tehnică pentru prima dată și încearcă să o facă la fel de repede și de fluent ca un expert nu o va învăța corect. Tehnica trebuie descompusă în părți, iar fiecare detaliu, fiecare etapă a aplicării și fiecare senzație a mișcării trebuie învățate în pași mici. Maximele Siu Nim Tao spun același lucru pe scurt: progresul nu se forțează, un corp slab trebuie să înceapă de undeva, iar obiceiurile proaste nu se păstrează odată cu creșterea forței. Ele recomandă să exersezi o dată pe zi, pentru că mai mult nu strică. Motivația este intermitentă și nesigură, în timp ce disciplina se construiește conștient și funcționează independent de dispoziție. Pentru o formă care se practică toată viața, disciplina este condiția care contează.
Siu Nim Tao se practică toată viața. Cu cât o repeți mai mult, cu atât ajută mai mult toate celelalte aspecte ale Wing Chun, fizice și mentale. Poziția se antrenează ca bază statică și devine baza deplasărilor de mai târziu. Fără Siu Nim Tao, deplasările nu vor avea echilibrul și unitatea necesare. De aceea, prima formă rămâne un instrument de lucru pentru orice practicant, la orice nivel. Wing Chun este o artă și o știință care se bazează pe calm mental și dinamic și care poate fi practicată și perfecționată pe durata unei vieți.