Istoricul bastonului lung in sistemul Wing Chun
Bastonul lung a fost una dintre primele arme utilizate de om (a doua după piatră). Cu timpul tehnicile au devenit din ce în ce mai elaborate și rafinate. Bastonul lung este prima dintre cele 2 arme studiate în stilul Wing Chun. Introduce tehnici de luptă, poziții și concepte noi, fiind prototipul armelor lungi.
Din punct de vedere (semi)istoric tehnicile de baston au apărut relativ târziu, fiind se pare introduse de un practicant numit Leung Yee Tai în jurul anului 1820-1850. Nu este foarte clar dacă acesta chiar a fost o persoană reală sau a apărut în folclor mai târziu, fiind inventat de diverși maeștri pentru a justifica modificarea curriculumului tehnic. Pentru practicanții nechinezi este foarte greu de înțeles, dar până în în anii 1950-1960 era de neconceput ca un maestru să modifice forme, să introducă sau să elimine tehnici dintr-un sistem de luptă. Cu toate acestea au existat instructori inteligenți și cu mintea deschisă (de exemplu Yip Man a fost unul dintre ei) care au simțit nevoia modificării, modernizării și adaptării stilului la noile condiții. Și, după cum am spus, deoarece acest lucru era din punct de vedere tradițional cu desăvârșire interzis, au inventat tot felul de povești justificative (fie un bătrân călugăr le apărea în vis și îi învăța “tehnici secrete”, fie găseau un manual vechi de 200-500-1000 de ani care revela tehnici deosebite, fie urmăriseră lupta dintre două animale (aceste animale fiind în funcție de imaginația practicantului și de audiența căreia i se adresa: lăcustă, tigru, cocor, șarpe, dragon, vultur, șoim, maimuță etc).
Legenda transmisă oral ne spune ca Leung Yee Tai ar fi învățat tehnicile de baston de la un fost călugăr Shaolin (Jee Shin) în timp ce era actor la un teatru ambulant numit Barca Roșie. Templul Shaolin era recunoscut ca un centru de excelență pentru artele marțiale, călugării de aici devenind respectați pentru abilitatea lor de a lupta cu bastonul. Teatrul Barca Roșie dădea reprezentații în sudul Chinei și folosea pentru deplasare pe râurile și canalele de acolo una sau mai multe bărci vopsite în roșu (de unde și numele). Propulsia acestor bărci se realiza prin faptul că un om folosea o prăjină pentru “a împinge” în fundul apei. (vezi poza). În mod natural, acest obiect a început să fie folosit în antrenament (probabil cu unele tehnici modificate din sistemul Shaolin). Conform altor surse, Leung Yee Tai nu ar fi fost actor ci un angajat al teatrului care mânuia o astfel de prăjină.
Astăzi este complet irelevant dacă Leung Yee Tai chiar a existat sau nu. Într-un fel sau altul tehnicile de baston au intrat în repertoriul Wing Chun-ului și de-a lungul timpului au fost considerate suficient de valoroase încât să fie păstrate. La momentul adoptării lor tehnicile erau preponderent de luptă, prăjina respectivă fiind la îndemână în caz de bătaie. În ultimii ani, valoarea combativă a bastonului a scăzut considerabil (în principal din cauza faptului că îl avem destul de rar la dispoziție într-o situație de conflict fizic). Desigur, tehnicile și principiile pot fi extrapolate la orice obiect asemănător (țeavă, umbrelă, tac de biliard, o ulucă smulsă dintr-un gard și în general orice obiect incomod de ținut cu o singură mână). Valoarea antrenamentului cu bastonul constă însă în faptul ca dezvoltă forța și structura. Este o diferență foarte mare între un practicant care exersează cu bastonul și unul care nu. Dintre doi practicanți cu abilități tehnice asemănătoare cel care e mai puternic câștigă.
Tehnici cu bastonul lung
Dang Gwun – Tiu Gwun
Este o combinatie alcatuita din doua tehnici scurte și energice executate in plan vertical. Pozitia preferata pentru antrenamentul acestei combinații este pasul suspendat. Din poziția de gardă bastonul lovește cu varful solul printr-o mișcare violentă de coborare (Dang Gwun). Imediat este adus în sus pe aceeași linie (Tiu Gwun). În poziția finală vârful bastonului este la înălțimea abdomenului. Mișcarea de coborâre nu trebuie sa fie rudimentara ci elastica.