Orice practicant serios de Wing Chun afla pe parcursul antrenamentelor, de pe Facebook sau de pe Youtube despre niste misterioase tehnici executate cu o pereche neobsinuita de sabii scurte care se numesc in jargonul Wing Chun “Cutite  fluture”.
Deoarece exista extrem de putini practicanti care sa le inteleaga, (in Romania nu mai mult de 5-6 persoane), tehnicile cu aceste cutite sunt aproape mitologice. De-a lungul timpului generatii intregi de practicanti au tanjit sa le invete, sperand ca in mod magic vor deveni brusc invincibili.

In realitate, cutitele fluture sunt doar niste unelte si depinde de fiecare practicant in parte daca ele cresc abilitatile de lupta sau raman niste arme de panoplie care arata frumos pe perete si pe care le putem flutura ocazional prin aer.
Ele reprezinta ultimul nivel de antrenament formal (echivalentul unei diplome de licenta la o facultate) si in mod teoretic, dupa ce le invata, un elev devine independent de instructorul sau. Acest lucru a facut ca de-a lungul timpului, unii maestri sa fie extrem de atenti cui predau aceste tehnici. Un vorba care circula printre practicantii avasanti de Wing Chun spune ca “Legatura dintre elev si instructorul sau este taiata cu cutitele fluture”.

Ele apar la sfarsitul curriculumului tradițional din Wing Chun și pentru ca sunt necesare doua calități ce necesita o perioada mai lungă de timp pentru a le dobândi: forta specifica în incheietura mainilor și control. Fără aceste calități antrenamentul cu cuțitele fluture poate fi periculos și pot apărea accidentări.

Componenetele unui cutit fluture

Cuțitul folosit în Wing Chun are părțile componente ale unei arme taiose obișnuite dar și câteva elemente specifice. 

În fotografia de mai jos sunt indicate elementele constitutive ale unui cuțit folosit în antrenamentul de Wing Chun. 

Componentele principale sunt lama, mânerul, garda și cârligul. La rândul ei, lama este alcatuită din tăiș (partea ascuțită), vârf, spatele lamei și opțional unul sau mai multe șanțuri.

În funcție de scopul urmărit și de preferințele personale lama poate avea forme diferite. Pentru cuțitele de lupta (și în general cele de  dinainte de 1900) lama se îngustează spre vârf, în acest fel fiind favorizate tehnicile de impungere. 

Cutite fluture fabricate in jurul anului 1850

Cuțitele actuale au în general lama relativ lată până în apropiere de vârf, acest lucru mutând centrul de greutate mai departe de mâner  și favorizând condiționarea tendoanelor și musculaturii antebrațului. Deși se pot executa și înțepături, accentul cade pe tehnicile de tăiere prin lovire (similare cu tăierea cu un satâr).

În mod tradițional, lama era ascuțită doar în cele 2 treimi distale, partea de lângă mâner fiind în mod intenționat neascuțită pentru a crește rezistența la șocuri. Această zonă se folosea la blocajul armei adversarului.

Vârful este în general în prelungirea spatelui lamei. Uneori, în funcție de preferințele individuale au fost construite cuțite cu vârf căzut. 

Cuțite fluture cu vârful căzut

Spatele lamei este neascuțit, acest lucru oferă rezistență crescută la impact precum și protecție atunci când cuțitul se află în priză inversă (cu lama de-a lungul antebrațului propriu).

Opțional lama poate conține unul sau mai multe șanțuri (în general dispuse paralel cu spatele lamei). Rolul acestor șanțuri este de a echilibra cuțitul prin îndepărtarea unui surplus de material. O altă explicație (romantizată după părerea mea) este că acest șanț asigura scurgerea sângelui după o înțepătura. Neavând posibilitatea să se scurgă, sângele se coagulează, devine lipicios și poate duce la o imobilizare temporară a lamei în corpul adversarului. Deși poate părea  credibil din punct de vedere fiziologic, sângele nu se coagulează totuși atât de repede. Imobilizarea lamei în corpul unui adversar ar putea apărea doar dacă, după tehnică de impungere, este lăsată o perioada acolo (câteva minute). Oricine s-a tăiat la un deget știe că sângele nu se coagulează imediat ci curge o perioada. 

Mânerul este alcătuit din limbă, plăsele și nituri. La cuțitele folosite în Wing Chun, mânerul este aliniat cu vârful. Cuțitele actuale au mânerul în prelungirea spatelui lamei  pentru a favoriza tehnicile de tăiere. Când sunt preferate tehnicile de impungere mânerul se află dispus la jumătatea lamei (aliniamentul cu vârful se păstrează).

Limba este practic prelungirea lamei în interiorul mânerului. Variantele ieftine au limba doar până la jumătatea mânerului. Deoarece limba este evident mai îngustă decât lama, zona de tranziție are formă de trepte pentru a crește rezistență. 

Plăselele acoperă limba și pot fi fabricate din lemn, os, cauciuc, piele, fildeș sau diverse materiale plastice. Ele sunt prinse de limbă cu ajutorul niturilor. Mânerul trebuie să fie confortabil pentru mână (nici prea gros, nici prea subțire) iar plăselele trebuie să asigure o priză bună chiar și când palma este udă (transpirație, ploaie, sânge). 

Garda este o bucată de metal care inconjuara mânerul. Rolul ei este de protecție pasivă pentru degete dar poate fi folosită și în mod activ pentru a lovi în lupta de la mică distanță (similar cu un box)

Cârligul este practic prelungirea gărzii deasupra spatelui lamei. Rolul lui este de a agăța arma adversarului (pentru aceasta există tehnici și strategii de lupta specifice) dar și de suport pentru degetul mare  atunci când cuțitul este trecut din priză directă în priză inversă. În mod ideal are o formă ușor rotunjită. Cuțitele ieftine au carligul îndoit la 90 de grade (este mai ușor de realizat din punct de vedere tehnic). Acest lucru însă nu permite schimbarea prizei al fel de ușor precum carligul rotunjit.

Cutit fluture nerecomandat. Manerul nu este aliniat cu varful si carligul nu este rotunjit