Confucianismul – Ideile adepților școlii de învățați
“Învățarea fără gândire este inutilă, dar gândirea fără învățare este periculoasă.”
Aceasta este una dintre multele maxime atribuite lui Confucius. Confucianismul este un termen care desemnează filosofi și idei politice care se înscriu în tradiția lui Confucius și a discipolilor săi – confucianismul este, ca să spunem așa, “unul dintre curentele filosofico-politice ale Chinei”. Confucianismul a apărut ca răspuns la o criză profundă a societății chineze.
Cu toate acestea, nu există un echivalent chinezesc pentru termenul “confucianism”. Ea se trage de la misionarii creștini care, în secolul al XVII-lea, au latinizat numele fondatorului școlii, adică “Confucius” (altă transliterare: Kongzi, Kong Fu Zi). Cea mai apropiata expresie in limba chineza ar fi “Kongjiao” – care înseamnă “învățătura lui Confucius”. Această expresie se referă insa mai mult la cultul religios practicat în jurul persoanei lui Confucius.
Alături de budism și daoism, confucianismul face parte din așa-numitele “Trei învățături ale Chinei”. Ele au modelat cultura și societatea chineză timp de multe secole și influențează viața de zi cu zi în întreaga regiune asiatică (China, Japonia, Coreea, Singapore, Taiwan, Vietnam etc.).
Confucius – “Maestrul Kong”
“Confucius” a fost un filozof chinez care a trăit în timpul dinastiei Zhou de Est. Perioada cuprinsă între 551 î.Hr. și 479 î.Hr. este considerată a fi cea în care a trăit Confucius. Alte nume sunt Kong Fu Zi, Kong-fu-tzu (Maestrul Kong), K’ung-tsu (Maestrul Kong) sau, de asemenea, Kung-tse, Kongzi sau Kong-tse.
Sufixul “-us” își are originea în faptul că textele sale au fost traduse pentru prima dată în latină de calugarii iezuiți. Astfel, “Kong Fu Zi” a devenit “Confucius”.
Confucius a fost fiul unui lider militar și, prin urmare, s-a bucurat de o bună educație. De la o vârstă fragedă a fost interesat de tradițiile și riturile din China. A lucrat ca profesor, consilier și ministru și a călătorit prin țară timp de peste zece ani.
Scopul învățăturilor sale a fost de a reînnoi sistemul de valori degenerat al imperiului chinez din acea vreme. Tema centrală a învățăturilor sale a fost “ordinea umană”. În opinia sa, această ordine putea fi obținută prin respectul față de ceilalți oameni și venerarea strămoșilor.
Cu mai bine 500 de ani înainte de începutul erei noastre creștine, el a cerut o mai mare prețuire pentru gândire și învățătură. Prin această cerință, el a adus o anumită sobrietate în viziunea chineză asupra lumii, care fusese dominată până atunci de lumea zeilor și a spiritelor.
Printre altele, el a formulat reguli pentru viața comunității: oamenii ar trebui să-și folosească puterile intelectuale și morale pentru a lucra la perfecționarea lor personală. Ei ar trebui să lucreze întotdeauna pentru bunăstarea socială și pentru pace.
Obiceiurile, normele și ritualurile trebuie respectate cu orice preț. El a acordat o importanță deosebită loialității în ierarhia socială: de la fiu la tată, de la tânăr la bătrân și de la supus la conducător.
Confucius însuși a fost venerat de adepții săi ca un model și un ideal, învățăturile sale morale și propriul său mod de viață fiind considerate exemplare.
Cateva exemple din invataturile sale:
- Când anticii doreau să facă să se manifeste virtutea în regat, mai întâi își ordonau statul;
- Dacă doreau să-și reglementeze gospodăria, mai întâi își perfecționau propria persoană;
- Dacă doreau să-și desăvârșească propria persoană, trebuiau mai întâi să-și facă inima dreaptă;
- Dacă voiau să-și facă gândurile adevărate, mai întâi își desăvârșeau cunoștințele!.
La origine, deci, confucianismul nu este o religie, ci o “etică socială”. Regulile morale nu sunt “porunci divine”, ci trebuie justificate prin argumente rezonabile.
Acest principiu sună foarte modern – Confucius a fost înaintea timpului său, în vremea sa Confucius era considerat un iluminator.
După ce Confucius a murit (la vârsta de 72 de ani), învățăturile sale au fost modificate pentru a satisface nevoia oamenilor de misticism – s-a născut neoconfucianismul. De acum înainte, regulile etice concepute de Confucius erau considerate ca făcând parte din ordinea naturală a lumii, “Dao” (a se vedea articolul “Daoismul în Wing Chun“).
Confucius a fost venerat ca sfânt și zeu protector al oficialilor chinezi. Etica rațională s-a transformat într-un cult asemănător unei religii.
Doctrina confucianistă și noțiunea de “om nobil”
Idealul lui Confucius de “ființă umană perfectă din punct de vedere moral” era așa-numitul “nobil”.
Potrivit lui Confucius, o persoană poate fi nobilă doar dacă este în armonie cu lumea în ansamblul ei: “Găsirea punctului central care unește ființa noastră morală cu ordinea atotcuprinzătoare, armonia centrală”, consideră Confucius că este cel mai înalt scop uman. Pentru el, “armonia și centrul, echitatea și echilibrul” erau de dorit.
Confucius a văzut calea spre aceasta mai ales în educație!
Una dintre cele mai importante scrieri ale lui Confucius și cea mai influentă lucrare din istoria intelectuală a Asiei de Est este “Lunyu”. În scrierile sale se regăsesc “cele cinci virtuți”
- Umanitatea
- Justiția
- Comportamentul etic
- Înțelepciunea
- Bunătatea
Cele “trei îndatoriri sociale” pot fi derivate din aceste cinci virtuți. Acestea sunt:
- Loialitate (in chineza “zhong”)
- Reverența față de părinți și strămoși (în chineză “xiao” – numită și “pietate filială”)
- Păstrarea decenței și a obiceiurilor (in chineza “li” – aceasta se referă la toate manierele, atât între oameni (politețe și etichetă), cât și între oameni și lumea supranaturală)
“Omul nobil” (sau altfel spus “Omul superior”) se străduiește să realizeze cele cinci virtuți. Totuși, pentru Confucius, acestea reprezintă doar un ideal care nu poate fi atins niciodată! Nici măcar Confucius însuși nu pretinde că îndeplinește acest ideal. Totuși, în opinia sa, este important să incercam să ne apropiem de acest ideal cât mai mult posibil.
Cu alte cuvinte, persoana “nobilă” știe că idealul este de neatins, dar se străduiește în mod constant să se indrepte spre el. Asadar “efortul onest” este “idealul faptic” al lui Confucius, în timp ce “idealul imaginar” este considerat de neatins.
Este interesant de remarcat că această dezvoltare este deschisă oricui face doar un efort. După cum am menționat mai sus, Confucius a considerat că mijloacele pentru aceasta sunt “educația și învățarea”. Pentru a deveni “nobil” nu este nevoie de aptitudini sau de un trecut special (părinți bogați, titluri etc.).
Confucius cere, printre altele: “Educația ar trebui să fie accesibilă tuturor. Nu ar trebui să se facă distincții de clasă.”
Dintre îndatoririle sociale, “respectul față de ceilalți și venerarea strămoșilor” (adică decența și moralitatea, precum și pietatea filială) primeau cea mai importantă poziție în viața practică, deoarece, în opinia lui Confucius, ordinea putea fi obținută prin respectul față de ceilalți și venerarea strămoșilor.
Cei care trăiesc în conformitate cu “decența și obiceiurile” – adică în conformitate cu eticheta, riturile și manierele – și se sacrifică pentru strămoși, se schimbă în bine doar făcând acest lucru. Acest lucru declanșează un efect de domino care îi afectează pe semenii săi și, în cele din urmă, întregul cosmos, care restabilește ordinea primordială actuală.
“Învățare” – educația ca principala prioritate
Confucius acordă o mare prioritate învățării. În viziunea lui Confucius, persoana “nobilă” se formează de preferință prin “învățare” permanentă.
Pentru Confucius, învățătura este ceea ce face din om un om în primul rând.
Omul, ca ființă culturală, este determinat de faptul că transmite cunoștințe prin formarea tradiției. Un aspect esențial pentru Confucius este că educația este inseparabilă de cerința morală de autocultivare.
El critică faptul că “în antichitate, oamenii învățau pentru a se perfecționa pe ei înșiși, în timp ce astăzi învață pentru a fi de folos altora”.
Astfel, el a respins, de asemenea, utilizarea educației ca un simplu mijloc pentru scopuri egoiste și josnice. Toată lumea are dreptul de a învăța și de a fi educată. Totuși, Confucius face și el o distincție între “cunoașterea moartă (inutila)” și adevărata educație. De exemplu, el face următoarea afirmație:
“Să presupunem că cineva poate recita pe de rost toate cele trei sute de bucăți din “Cartea Cântărilor”. Dar dacă i se dă o sarcină responsabilă, eșuează. O astfel de persoană a învățat multe, dar la ce bun?”
“Ordinea” – condiție pentru libertate
Ordinea (socială) este subiectul central al învățăturilor lui Confucius. Prin aceasta înțelege, în esență, relația dintre copil și părinți, superiori și subordonați, venerarea strămoșilor, rituri și obiceiuri.
Această ordine este reflectată în “cele cinci relații umane elementare”.
- Tată – Fiu
- Conducător – Subordonat
- Soț – Soție
- Fratele mai mare – Fratele mai mic
- Prieten – Prieten
In afara de relatia conducator- subordonat, celelalte nu sunt relatii de subordonare ci este vorba mai degraba despre pozitii echivalente.
Potrivit învățăturilor sale, numai prin această ordine se deschide libertatea pentru oameni. Numai “societatea bine organizată” creează structurile pentru o viață umană liberă. Potrivit lui Confucius, ordinea nu suprimă libertatea, ci doar deschide un spațiu de acțiune în care activitatea umană capătă sens.
Haosul – ca opus al ordinii – dă naștere unei sfere de constrângere și de suferință.
Învățăturile lui Confucius – in esenta foarte flexibile
În timp ce învățăturile lui Confucius au o anumită flexibilitate față de regulile sociale pentru a le proteja de o aplicare prea rigidă, în unele părți ale confucianismului regulile au devenit un scop în sine.
De fapt, acestea au început să fie mai mult restrictive decât eliberatoare. Confucius trebuie să fi fost conștient de acest potențial pericol al învățăturii sale. El a acordat o mare importanță, de exemplu, faptului de a nu cere “în mod general” moralitatea prin care sunt reglementate relațiile sociale, independent de individ. Astfel, ordinea interpersonală nu urmează o organigramă rigidă.
Confucianismul ca religie?
Întrebarea dacă confucianismul este o religie, o filozofie, o știință sau o doctrină socială nu are în vedere realitatea religioasă din Asia de Est. În confucianism se regăsesc în general elemente religioase est-asiatice larg răspândite, cum ar fi utilizarea termenului “Dao” (a se vedea “Daoismul în Wing Chun“) și “cultul strămoșilor”.
Cu toate acestea, elementele confucianiste au pătruns și în multe domenii ale vieții sociale.
Se poate afirma că confucianismul este doar “o doctrină printre multe altele”, iar acestea nu se exclud reciproc, ci pot fi combinate.
Critici ale confucianismului
Dacă observăm evoluțiile politice și sociale din Asia de Est din ultimele secole, este alarmant faptul că confucianismul a fost adesea instrumentalizat de regimurile autoritare – și încă mai este.
Etica confucianistă, de exemplu, a fost considerată ca fiind la originea înapoierii Chinei în secolele XIX și XX – această opinie era susținută și de majoritatea intelectualilor chinezi la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru a dus la faptul că formele sociale europene au fost considerate superioare celor chinezești.
Cu toate acestea, atunci când au căutat un substitut pentru confucianism, ei nu au vrut pur și simplu să copieze capitalismul din țările occidentale, ci să stabilească un sistem progresist. Acest lucru a dus la acceptarea generală a comunismului, care era considerat forma socială a viitorului.
Cu toate acestea, nu numai în secolele XIX și XX, ci și în vremuri mai vechi, confucianismul a fost puternic criticat, în special în țara sa de origine, China. Acest lucru a fost în principal din partea daoiștilor, care au acuzat confucianismul că pune un accent excesiv pe ritualuri și au criticat etica confucianistă, considerând-o adesea o ipocrizie.
Conflictele din ultimii 100 de ani cu puterile occidentale (Anglia, Germania, Franța) și Japonia din timpul dinastiei Qing au făcut ca o parte a elitei educate chineze să conștientizeze înapoierea țării lor. La început, s-a încercat combinarea tehnologiilor occidentale cu etica confucianistă (așa-numita “autofortificare”).
Dar, la începutul secolului al XX-lea, au început să se audă tot mai multe voci care vedeau în abolirea culturii tradiționale chineze (și, implicit, în scoaterea în afara legii a confucianismului) singurul mijloc de a salva țara – pentru ei, această cultură era motivul slăbiciunii Chinei.
În opinia studenților liberali și de stânga, obiectivul de a reconstrui China ca națiune putea fi atins doar prin distrugerea propriei culturi – cultul strămoșilor și pietatea filială (venerarea părinților și a strămoșilor) erau considerate de acum înainte relicve periculoase ale trecutului și o povară care făcea imposibil progresul națiunii chineze.
Ce rol joacă confucianismul în Wing Chun?
Așa cum am menționat pe acest site, designul structural și metodologia de predare a sistemului Wing Chun pot fi înțelese doar dacă se ia în considerare dezvoltarea istorică și culturală a Chinei.
Wing Chun-ul tradițional combină învățăturile daoiste, confucianiste și budiste, care constituie fundamentul intelectual al sistemului.
Wing Chun tradițional este puternic impregnat de “principiile confucianiste de bază” și utilizează parțial conținutul acestei “învățături etice sociale”.
Așa cum am încercat deja să sugerez mai sus, principiile etice ale învățăturilor confucianiste trebuie aplicate cu prudență, cu atenție și cu o analiza critica. Cu toate acestea, din păcate, utilizarea și interpretarea greșită a diferitelor învățături confucianiste și aplicarea lor la Wing Chun nu este neobișnuită. Mai multe despre acest lucru mai jos.
Aș dori, de asemenea, să subliniez faptul că uneori se face o distincție între Wing Chun-ul “modern” și cel “tradițional”.
Așa cum este predat, de exemplu, în cadrul scolii noastre, Wing Chun-ul se caracterizează prin faptul că este încă “legat” de vechile tradiții, dar nu rămâne în ele – acolo unde pare evident lipsit de sens.
Pe de altă parte, multe scoli de “Wing Chun tradițional” se simt mai strâns legat de vechile tradiții și practică în mod deschis multe doctrine confucianiste în cadrul antrenamentelor.
Iată câteva exemple:
Wing Chun tradițional este adesea predat într-un mediu în care grupul, format din profesor și elevi, este perceput ca o familie chineză (a se vedea Ierarhia in Wing Chun).
Structurile familiale, caracterizate de respectul elevilor față de profesor, determină astfel atmosfera de formare. Acestea pot fi reduse la cele “trei îndatoriri sociale” ale confucianismului menționate mai sus.
- Loialitate
- Reverența față de părinți și strămoși
- Decență și bune maniere
Astfel, în Wing Chun tradițional, se așteaptă un grad ridicat de “loialitate” din partea elevului și se cultivă “Xiao” – “venerarea inaintasilor”.
Poziția de “strămoși și părinți” în Wing Chun este deținută de marii maeștri, maeștrii, Sifu – în general: profesorii – și de asemenea de Sihings (frații mai mari din Wing Chun). Nu este neobișnuit ca elevilor să li se ceară să se comporte cu mult respect.
“Venerarea părinților și a strămoșilor” se poate regăsi, de exemplu, la începutul și la sfârșitul fiecărei sesiuni de antrenament, când elevii se salută și se înclină în fața fotografiei profesorului decedat Yip Man – așa cum se obișnuiește în unele școli – și îi arată respectul pe care îl merită ca fiind una dintre “sursele Wing Chun”. Nu de puține ori, mulți profesori și-au agățat propriile fotografii chiar lângă ea și “se alătură” acestui tip de cult al strămoșilor în mod relativ necritic. Elevii trebuie să se închine în fața imaginii propriului profesor și astfel să-l onoreze.
În ceea ce privește “loialitatea”, se așteaptă ca elevul să fie loial școlii și profesorului său și să rămână loial lui și școlii sale.
În ceea ce privește “comportamentul și bunele maniere”, de exemplu, în Wing Chun tradițional se cere ca elevul să nu-și încrucișeze brațele în fața pieptului atunci când i se adresează sau vorbește cu profesorul, deoarece acest lucru este considerat o atitudine lipsită de respect față de acesta.
În cazul în care elevul stă pe podea, acesta nu trebuie să arate talpa pantofilor profesorului, deoarece această atitudine este, de asemenea, echivalentă cu o lipsă de respect. În schimb, ar trebui să pună piciorul complet pe podea.
Un alt exemplu de “comportament corect și bune maniere” este faptul că instrucțiunile de antrenament primite de la profesor sunt întotdeauna recunoscute cu o mică plecăciune și cu cuvintele “Mulțumesc, Sifu” sau “Mulțumesc, Sihing”, efectuând salutul tradițional al mâinii în Wing Chun – mâna stângă deschisă atinsă de pumnul drept.
Un alt exemplu de ritual traditional este “ceremonia ceaiului” – prin care (după cum se spune adesea) elevul îi cere “ritualic” profesorului să fie acceptat de acesta în școală și să fie acceptat ca elev.
Cele “cinci relații elementale umane” se regăsesc și în Wing Chun. Profesorul ia poziția tatălui, iar elevul cea a fiului sau fiicei. Practicantul de Wing Chun (și, bineînțeles, profesorul) ar trebui să se străduiască permanent să realizeze cele cinci virtuți (umanitate, dreptate, comportament etic, înțelepciune și bunătate).
În Wing Chun, acest lucru înseamnă că elevul trebuie să se distingă printr-un comportament onest și corect, sa evite individualismele si sa colaboreze cu partenerii de antrenament.
O alta ide de sorginte confucianista care joacă un rol cheie în Wing Chun este “învățarea”. După cum s-a menționat mai sus, pentru Confucius, învățarea este ceea ce face ca o persoană să fie umană.
Învățarea” în Wing Chun este un proces fără sfârșit – elevul de Wing Chun învață pentru a se perfecționa.
Perfecțiunea în Wing Chun este, totuși, un ideal care nu poate fi atins niciodată – ceea ce corespunde efortului confucianist de a realiza cele cinci virtuți.
Din această înțeleaptă intuiție reiese că un student de Wing Chun va rămâne întotdeauna un student – în principiu, nu există maeștri (și, prin urmare, cu siguranță nu există mari maeștri) în Wing Chun care pot pretinde că au “stăpânit” sistemul! Această afirmație este în esență complet lipsită de sens și arată că persoana care face această afirmație nu are o înțelegere de bază și nu a înțeles conținutul esențial al structurilor gândirii asiatice.
In paranteza fie spus, exista practicanti chinezi care si-au luat (sau le-a fost acordat) titlul de mare mestru dar acest lucru este doar pentru elevii lor occidentali care vor ca cel de la care invata sa aiba cel mai mare grad posibil.
"Sistemul Wing Chun, ca orice altă artă marțială, nu poate fi stăpânit!"
Ideea de “a stăpâni sistemul Wing Chun” este similara cu ideea din confucianism de a fi capabil să realizezi cele cinci virtuți. Cei care au înțeles acest punct esențial în Wing Chun știu că nu se poate atinge măiestria în arte martiale, totusi această cunoaștere nu îi împiedică să se apropie cât mai mult posibil de acest ideal.
Cu alte cuvinte, “efortul onest” este “idealul faptic” în Wing Chun – elevul de Wing Chun se antrenează, se antrenează și se antrenează, și se străduiește neîncetat să-și perfecționeze corpul, mișcările și mai ales mintea – pentru că la sfârșit – la bătrânețe – ce îi rămâne in afara de o minte alertă? Corpul a cedat, mișcările devin din nou rigide, membrele se misca cu greutate.
Este păcat când întreagul proces de antrenament din Wing Chun a fost orientat doar spre a face miscari fizice, forme, secvențe, exerciții, drilluri etc. -Mai devreme sau mai târziu, acestea sunt oricum victime ale procesului de îmbătrânire.
În cele din urmă, doar spiritul rămâne și de aceea Wing Chun-ul trebuie practicat si in spirit, nu doar in plan pur fizic.
O privire critica a aspectelor confucianiste în Wing Chun
Conceptele confucianiste din Wing Chun au părțile lor bune și rele.
Părțile bune sunt evidențiate de faptul că există o bună coeziune de grup și că tuturor – atât elevilor, cât și profesorilor – li se cere să se trateze unii pe alții în mod corect și cu respect. În plus, fiecare trebuie să se instruiască și să învețe în mod constant și să se străduiască să atingă perfecțiunea – dar știind că nu va fi niciodată capabil să o atingă.
În acest context, învățăturile confucianiste nu trebuie interpretate într-un mod “ultra dur”, ci trebuie aplicate cu atenție. Succesul si progresul elevilor depind insa semnificativ de viziunea profesorului din școală.
Dezavantajul este că principiile confucianiste pot fi interpretate în multe feluri diferite și, prin urmare, pot fi folosite în mod abuziv, ceea ce poate avea efecte negative. Preferințele personale ale profesorului, nivelul de educație și atitudinea socială joacă un rol important.
In continuare voi analiza doua situatii:
Primul exemplu: loialitatea!
După cum s-a menționat mai sus, confucianismul cere “loialitate” din partea adepților săi. Transferată la școlile de Wing Chun, această cerere este adesea interpretată de unii profesori de Wing Chun în așa fel încât studenților le este interzis să meargă la alte școli de Wing Chun și să-și facă o impresie despre alți profesori. O circumstanță pe care eu personal nu am întâlnit-o în nicio altă artă marțială serioasa sau sport de luptă.
Nimeni de acolo nu a fost vreodată interesat de faptul că te antrenezi Ju-Jutsu și Karate în același timp. În Wing Chun, pe de altă parte, elevii care frecventează o “școală rivală” sunt deseori acuzați de lipsă de loialitate și sunt adesea dați afară din școală cu totul (sau marginalizati si fortati sa plece).
Acest lucru este dupa parerea mea o prostie! Ar fi aproape ca și cum ți-ai alimenta mașina de la Petrom, și apoi o dată de la Rompetrol și nu mai ai voie să alimentezi de la Petrom pentru că ai fost la concurență pentru o perioadă scurtă de timp.
Atitudinea corectă este de a le oferi elevilor libertatea de care au nevoie și pe care și-o doresc. Ei trebuie lăsați să se antreneze unde doresc. Dacă pregătirea este bună și profesorul este calificat, elevii vor fi fericiți să rămână oricum și nici măcar nu se vor gândi să se mute la o altă școală.
În caz contrar, este aproape imposibil ca elevul să nu privească dincolo de propria școală.
Am auzit odata un maestru chinez spunand – în ciuda faptului că el însuși are ideea limitată de loialitate menționată mai sus – “trebuie să încrucișezi multe mâini și să te uiți la mulți profesori” – un sfat inconștient de înțelept!
Desigur, există un alt motiv, mai degrabă economic, în spatele noțiunii de loialitate, de care se abuzează. Mulți profesori de Wing Chun castiga sume deloc mici de bani de la elevii lor pentru antrenamente, cursuri, ore private, seminarii etc. – și ar fi păcat dacă un elev ar pleca și s-ar pierde un bun platitor.
Această “problemă a banilor” în Wing Chun poate fi rezolvata doar dacă nu o introducem în primul rând. Bineînțeles, profesorul are o prestație – deci trebuie să fie și el remunerat. Cu toate acestea, ar trebui să se mențină un nivel rezonabil (de exemplu, prin taxe lunare adecvate, fără plăți suplimentare), în care studentul să nu fie spoliat – pentru că acesta nu este un comportament tocmai loial: din partea profesorului față de student!
Al doilea exemplu: decență și bune maniere!
Decența și manierele, ritualurile și eticheta sunt, de asemenea, cerințe ale confucianismului, care sunt incluse în cele trei îndatoriri sociale. Așa cum am menționat deja mai sus, ideea de “decență și bune maniere” poate fi observată, de exemplu, în “acceptarea necondiționată” a instrucțiunilor de instruire ale profesorului și în cererea profesorului de a i se adresa întotdeauna cu titlul de “Sifu sau Sihing” etc. și de a dori să vadă o mică plecăciune din partea elevului după ce îi dă instrucțiuni de instruire.
Cu toate acestea, unii profesori sunt departe de adevăratul conținut al confucianismului și profită la maximum de “puterea” pe care le-o conferă calitatea de instructor.
Acest lucru se manifestă prin faptul că elevii sunt adesea supuși unor exerciții care nu au niciun scop util si care uneori amintesc mai mult de “terapie prin exerciții fizice” sau de “hai sa fim mai chinezi decat chinezii” decât de orice sens al luptei sau al artelor marțiale. În cel mai rău caz, aceste exerciții dubioase trebuie să fie exersate ore în șir de către nefericitul elev.
De exemplu, unii practicanti mai in varsta povestesc cum obișnuiau să învețe forma la manechinul de lemn și cum li se dădea o tehnica nouă pe fiecare sesiune de antrenament – nu mai mult. Cu cele peste o suta de miscari ale formei, poate dura foarte mult timp până când cineva învață cu adevărat ceva. Alte exemple povestesc despre exersarea pasului frontal ore în șir sau despre executarea de sute de ori a loviturii de pumn sau a unui blocaj de baza (Pak Sao, Tan Sao).
Acest tip de metodologie de formare urmează concepte de formare chinezești foarte tradiționale. Profesorul spune ce trebuie practicat și apoi se practică. Nu lăsa un elev nici măcar să îndrăznească să întrebe care este scopul exercițiului sau chiar să pună la îndoială sensul exercițiului!
În ceea ce privește metoda de predare în Wing Chun tradițional, in multe carti se afirmă:
“Elevul nu învață punând întrebări, ci învață făcând un efort. Aceasta este filozofia Kung Fu. Așa se învață Kung Fu. Acesta este modul în care înveți Wing Chun. Orice altceva este o prostie, o pierdere de timp pentru elev” (si o pierdere de bani si faima pentru instructor – as adauga eu).
Dacă judecăm aceste afirmații în funcție de metodele didactice de predare de astăzi, ce am citat mai sus pare să vină direct din “epoca de piatra a conceptelor de invatare”, în care predarea se făcea încă cu nuiaua.
Din această descriere a antrenamentului tradițional de kung fu, este evident că Wing Chun a fost într-adevăr predat pentru o lungă perioadă de timp într-un mod în care profesorul nu explica aproape nimic, considerând că un elev talentat ar fi înțeles deja de ce i s-a dat un anumit exercițiu. Se spune că Yip Man, de exemplu, a predat exact după această metodă “nu-ți explic prea mult, chinuie-te singur daca vrei sa intelegi”. Este exact motivul pentru care intre elevii sai exista atatea diferente mari (fiecare a inteles dupa cat l-a dus mintea). Dupa parerea mea insa, acest lucru era inca tolerabil pe vremea lui Yip Man, este complet inacceptabil astazi. Un astfel de comportament nu denota decat insecuritate, o intelegere gresita a traditiei si chiar lene din partea profesorului.
Descoperirile științifice de astăzi din domeniul educației fizice și al pedagogiei sportive arată că aceste metode de predare arhiconservatoare ratează complet scopul învățării la multi practicanti și sunt absolut ineficiente. Instructorii de Wing Chun trebuie sa se adapteze vremurilor in care traim.
Aceste metode clasice de predare ignoră faptul că oamenii învață diferit – individual. O persoană are nevoie de explicații pentru a-și putea executa corect mișcările, în timp ce o altă persoană nu are nevoie de explicații, dar poate copia exact mișcările.
Elevii trebuie să se ocupe atât de practică, cât și de teorie într-un mod echilibrat. O atitudine muncitoare si disponibilitatea pentru efort sunt desigur importante dar elevii trebuie sa puna intrebari pentru a intelege mai bine conceptele studiate. In mod ideal intrebarile trebuie sa fie izvorate din practica dar pana la urma orice intrebare e corecta. Referitor la pusul intrebarilor, personal am doua precepte dupa care ma ghidez:
- nu exista intrebari proaste, doar raspunsuri stupide
- daca intrebi – iti va fi rusine un moment (crezi ca intrebarea e stupida, ti-e teama ca te faci de ras in fata instructorului sau a colegilor). daca nu intrebi – iti va fi rusine toata viata
Asadar, cu atat mai mult in Wing Chun, care este un sistem complex si neintuitiv de arte martiale, este de-a dreptul ridicol să credem că un elev învață nepunând întrebări.
La niveluri mai avansate, atunci când elevul este capabil să se analizeze și să se corecteze pe baza propriilor cunoștințe el învață cu adevărat mai multe despre Wing Chun dar doar daca face exercitiul introspectiei (“priveste in interiorul lui”). Cu toate acestea, chiar și în această fază, el are uneori nevoie de corecții din exterior si evident justificări pentru aceste corecții.
Modernitate contra Traditie sau Modernitate si Traditie
Nimic nu ar putea fi mai distrugator pentru o artă marțială precum Wing Chun, care se mândrește cu o eficiență ridicată, decât agățarea de obiceiuri (metode de antrenament) vechi și depășite.
După cum toată lumea poate observa, structurile noastre sociale sunt supuse unor schimbări permanente de-a lungul deceniilor sau secolelor, situația juridică se schimbă, legile privind armele se schimbă, nutritia si recuperarea dupa efort se schimba, si nu in ultimul rand, și artele marțiale se schimbă.
Apar în mod constant noi așa-numite “sisteme de luptă de înaltă eficiență”, care reprezintă un mix al celor mai eficiente tehnici ale sporturilor de luptă tradiționale – un exemplu de “sistem hibrid de înaltă eficiență” ar fi “artele marțiale mixte – MMA”.
In acest context m-am intrebat ce se intampla cu Wing Chun-ul.
Dacă vă uitați la unele interpretări de Wing Chun de astăzi, cu structurile lor tradiționale, puteți vedea imediat la ce a dus agățarea nejustificata si spasmodică de tradiții.
Wing Chun tradițional astazi este aproape ca în China în secolele XIX și XX. China era considerată înapoiată în comparație cu formele sociale europene, care erau mult superioare societății chineze. În timp ce China se agăța de vechile tradiții, țările europene se aflau într-un proces constant de dezvoltare și reînnoire. Această atitudine a Chinei s-a dovedit a fi un motiv major pentru slăbiciunea țării.
La fel se întâmplă și cu Wing Chun – adesea se predă un sistem înapoiat, se păstrează metode de antrenament vechi de sute de ani, care, în cel mai bun caz, pun la încercare răbdarea elevului, în loc să îl pună în formă, să îl facă rezistent, agil și puternic în luptă.
Profesorii se pierd în nesfârșite explicații teoretice ale tehnicilor individuale, nu mai sunt în formă fizică, iar elevii de Wing Chun – care declara cu orice ocazie cat de eficient este Wing Chun-ul) – pot fi neutralizati relativ usor de orice boxer moderat antrenat.
Forța de luptă scade, dar zgomotul si brizbrizurile cresc din ce în ce mai mult. Fiecare profesor mediocru își acordă titluri pompoase de mare maestru, titlurile de Sifu sunt cumparate sau chiar acordate pe internet la distanta (fara ca cel care obtine titltul sa il cunoasca pe cel care il acorda), se discuta despre problemele de loialitate ale foștilor elevi etc..
Combinatiile de lupta devin din ce în ce mai sofisticate, drillurile de Chi Sao sunt schimbate, extinse și complicate, îmbrăcămintea din ce în ce mai pompoasă, demonstrațiile de respect cerute de la studenți din ce în ce mai pronunțate.
În același timp, adevăratul conținut al sistemului este din ce în ce mai uitat.
Am auzit acum peste 15 ani o expresie care mi-a ramas in minte si care ma insoteste de atunci incoace.
“mulți practicanti (elevi si instructori) ar prefera să se închine la cenușa sistemului decât să transmită mai departe focul!”
Wing Chun este un sistem deschis bazat pe concepte și principii. Nici mai mult, dar nici mai puțin!
Wing Chun trebuie să fie și să rămână un sistem viu și flexibil. Acest lucru înseamnă că este în mod constant chestionat și – cel mai important – verificat pentru funcționalitatea sa, ceea ce include un antrenament adecvat. Nu inseamna ca trebuie modificate principiile (acestea sunt corecte) ci doar interpretarile noastre asupra lor trebuie adaptate vremurilor in care traim.
Nu trebuie uitat ca Wing Chun este in primul rand un sistem de lupta dar si o artă marțială – adică o “artă a luptei”. Lupta (sub diverse aspecte) este conținutul principal al sistemului. Alte învățături teoretice, cum ar fi taoismul, confucianismul sau budismul sunt complementare dar ele nici nu inlocuiesc antrenamentul si nici nu compenseaza lipsa lui. Esenta ramane practica.
In incheiere reiau citatul de mai sus “Transmiteti mai departe focul sistemului în loc să vă închinați la cenușa lui!” Acest leitmotiv necesită o schimbare și o adaptare constantă a sistemului la circumstanțele momentului. Trebuie sa ramanem conectati la tradiții, dar nu blocati in ele. Dupa parerea mea acesta este abordarea corecta a Wing Chun-ului.