Category Archives: istorie

Initial. la manechinul de lemn se exersau combinatii si tehnici disparate, in functie de ce considera fiecare practicant ca are nevoie. Unii loveau pur si simplu trunchiul pentru a isi dezvolta forta, altii utilizau bratele manechinului pentru a isi rafina tehnica etc.

Cu timpul tehnicile au fost organizate in combinatii logice iar acestea au fost impartite in sectiuni pentru a usura memorarea lor. In jurul anilor 1870 maestrii de Wing Chun din perioada respectiva, influentati de filozofia buddhista, au decis ca forma la manechin sa aiba 108 tehnici. Acesta este un numar foarte important in buddhism si era des folosit in codificarea formelor si tehnicilor de la templele unde se practicau arte martiale (cel mai important fiind Templul Shaolin). Doar cu titlu de exemplu: margelele pe care le poarta calugarii si le folosesc in ritualuri sunt in numar de 108, numeroase temple au 108 trepte, la trecerea dintre ani se bate un gong de 108 ori, Buddha a primit la un moment dat 108 intrebari esentiale, 108 este produsul dintre cele 6 simturi (vaz, auzit, pipait, miros, gust si starea de constienta), posibilitatea ca ele sa fie placute, neplacute sau neutre (3), modul in care sunt generate (intern sau extern) si momentele in care pot aparea (in trecut, in prezent, sau in viitor), exista 108 tentatii pe care o persoana trebuie sa le depaseasca pentru atinge nirvana etc. Astazi, mai ales pentru europeni aceste explicatii par desuete daca nu chiar ridicole. Insa in perioada respectiva erau parte integranta a vietii si aveau ecou in toate aspectele ei (inclusiv in antrenamentele de arte martiale). Exista si un rol practic, practicantii memorau mult mai usor un numar pe care il auzeau foarte des decat cifre abstracte si care nu rezonau cu nimic din viata lor. Nu trebuie nici uitat ca nu existau manuale de antrenament, sau caiete tehnice, totul trebuia tinut minte.

Demn de mentionat este si faptul ca 108 se referea la de cate ori practicantul lovea manechinul, nu la tehnicile individuale. De exemplu o lovitura cu palma (Ching Jeung) se numara o data. O lovitura cu palma simultan cu un blocaj (Pak Dai Jeung ) se numara tot o singura data desi teoretic erau 2 tehnici. O combinatie dintre o tehnica de lovire cu mana (Dai Jeung), un blocaj (Tan Sao) si o lovitura de picior (Ching Gerk) se numarau din nou doar o singura data (Toate 3 tehnicile atingeau simultan manechinul si scoteau un singur sunet). Acest lucru explica de ce uneori forma la manechin parea ca are mai multe tehnici. Era doar o modalitate diferita de a le numara.

Aceste 108 combinatii au fost impartite la randul lor in 8 sectiuni, fiecare avand un scop specific si o idee centrala. 8 la randul ei este o cifra simbolica (apare inca in jurul anului 1000 i.Hr) in cartea Yi Ching Pe langa aceasta forma standard mai existau cateva tehnici (in special de picior) orfane. Asta insemna ca erau dovedite ca utile in lupta insa nu puteau fi adaugate formei deoarece ar fi stricat simetria si nu s-ar mai fi pastrat simbolistica numarului 108.

Dupa ce maestrul Yip Man a ajuns in Hong Kong (1949) si a inceput sa predea unor elevi cu un mod de gandire modern ( modern fata de 1870), a curatat Wing Chun-ul de multe aspecte “traditionale” si care nu mai aveau niciun sens. Considerand numerologia depasita, a modificat forma la manechin introducand in ea 8 tehnici care pana atunci fusesera orfane si astfel forma a ajuns sa aiba 116 combinatii (dar in continuare 8 sectiuni). Ulterior elevii lui au adaugat , scos sau modificat diverse tehnici in functie de preferintele personale si din acest motiv, astazi practic fiecare scoala de Wing Chun are propria ei forma la manechin, dar toate pastreaza impartirea in 8 sectiuni. In cadrul organizatiei noastre exista o sectiune suplimentara doar pentru tehnicile de picior.

Asa cum am aratat aici, exista cateva modalitati recomandate de a fixa un manechin de lemn in functie de spatiul si conditiile avute la dispozitie.

O sa detaliez in continuare trei modalitati principale de fixare impartite pe perioade istorice. Aceste intervale de timp nu au granite absolute ci doar orientative si se suprapun mai mult sau mai putin.

Prima perioada. Sudul Chinei, anii 1700-1950. Manechinul ingropat.

Din punct de vedere istoric, in China pana in jurul anilor 1950, cea mai intalnita modalitate de a fixa un manechin de lemn era prin ingropare. Partea care era in pamant masura in jur de 1,5- 2 metri. Datorita pamantului afanat, manechinul avea putina mobilitate (daca ar fi fost de exemplu fixat in beton ar fi avut mobilitate zero). Pentru a limita jocul manechinului in pamant se asezau pietre grele la baza. Acest mod de fixare relativ primitiv dezvolta un anumit tip de forta bruta (la impingerea sau tragerea manechinului) si in acelasi timp proteja articulatiile si coloana. Un manechin care nu ar fi avut mobilitate deloc nu ar fi permis executarea tehnicilor cu forta (si ar fi avut consecinte serioase asupra sanatatii). Un aspect important era ca acest mod de fixare permitea executarea de tehnici nu doar in fata manechinului ci si in lateral sau in spatele lui.

Cu timpul s-au inventat noi modalitati de prindere de sol fara sa fie nevoie sa mai fie ingropat. Este de remarcat faptul ca in continuare, tehnicile se puteau exersa la 360 de grade in jurul manechinului, nu doar in fata lui. Manechinul de mai jos este infipt intr-o teava fixala la randul ei de sol.

Perioada premoderna. Hong Kong, anii 1950- 1990. Manechinul fixat pe perete

Odata cu venirea maestrului Yip Man in Hong Kong in 1949, montarea unui manechin de lemn in pamant a devenit imposibila deoarece spatiile de antrenament nu se mai aflau in gradina sau in curte ci se gaseau in general la etaj. Dupa numeroase incercari si experimente, ajutat de unul dintre elevii sai care era tamplar (pe nume Koo Sang), Yip Man a adoptat un sistem de fixare a manechinului pe perete cu ajutorul a doua stinghii de lemn (sau metal) care trec prin corpul lui.

Dupa toate probabilitatile Yip Man vazuse un sistem asemanator la o alta scoala de Wing Chun cu care avea legaturi ( Dai Duk Lan) dar in mod sigur viziunea finala i se datoreaza.

Acest tip de fixare a avut doua urmari foarte importante asupra antrenamentului de Wing Chun. In primul rand tehnicile nu au mai putut fi exersate in jurul manechinului ci doar in fata lui (si sub un unghi de 45 de grade). Acest lucru a determinat reformularea teoriilor de lupta si o noua interpretare a pozitionarii fata de adversar (cu accent pe linia de centru). De asemeni pasul in triunghi (cea mai importanta modalitate de deplasare din Wing Chun) a devenit mult mai rafinat.

In al doilea rand, forta bruta care se obtinea la manechinul ingropat a devenit o forta elastica. Acest lucru este deosebit de important deoarece forta bruta (in care muschii joaca rolul cel mai important) ajunge repede la o faza de platou peste care nu mai creste. De asemeni, scade foarte repede cu varsta. Forta elastica in schimb este data in special de tendoane si ligamente, are potential de crestere mult mai mare si nu scade la fel de repede odata cu inaintarea in varsta.

In mod ideal tijele care trec prin corpului manechinului au o lungime de 1,5-2 metri pentru a avea elasticitatea necesara. De o parte si de alta a manechinului se pun de obicei niste opritori pentru a nu ii permite sa alunece prea mult intr-o parte sau in alta.

Exista mai multe modalitati de a fixa tijele pe perete, ce mai simplu este cu niste bucati metalice in forma de U. Acestea confera o elasticitate suplimentara si preiau o parte din socurile care sunt transmise in perete. Sunt necesare 4 astfel de piese (2 pentru tija de sus si 2 pentru tija de jos).

Perioada moderna. In toata lumea, incepand cu 1990 pana astazi. Manechine nefixate in perete sau de sol.

Odata cu avansul tehnologiei si cu cresterea enorma de transmitere a informatiei, au aparut noi metode de fixare. Daca acum 50 sau 100 de ani, daca cineva avea o idee inovatoare de fixare a manechinului tinea acest lucru cat mai secret deoarece putea face diferenta dintre viata si moarte. Astazi motivatiile pentru care se practica Wing Chun fiind in general altele, metodele de fixare au devenit accesibile usor pe internet. De asemeni, pentra ca deseori spatiile de antrenament sau locuintele sunt inchiriate nu este mereu posibil de a da gauri in pereti sau in podea. Pentru astfel de situatii exista posibilitatea de a monta manechinul pe un stativ. Stabilitatea nu este desigur la fel de buna ca atunci cand este fixat in perete dar exersarea la un astfel de manechin imbunatateste acuratetea tehnicilor si precizia deplasarilor.

O alta metoda este fixarea cu ajutorul unor cupe de suctiune (ventuze) care se pot prinde usor pe suprafete plane (de exemplu pe gresie sau linoleum).

O alta metoda este fixarea manechinului intr-o dala de beton sau pe o placa de lemn, in felul acesta nemai fiind nevoie de stativ. Dala din imagine are forma de trapez (cu baza mare de circa 60 de cm si inaltimea de circa 10 cm) si cantareste in jur de 30-40 de kg. Manechinul are si decupaje in trunchi pentru a putea fi fixat la nevoie pe perete sau pe un stativ

Desi le-am prezentat oarecum cronologic, metodele de fixare de mai sunt nu sunt neaparat o evolutie. Fiecare are avantaje si dezavantaje. In functie de conditiile locale se poate folosi oricare dintre ele. Instructorii organizatiei noastre pot oferi consiliere si sfaturi pentru cei care dorec sa isi monteze un manechin acasa sau in spatiul de antrenament.

In mod traditional, manechinul de lemn era un bustean cu un numar variabil de brate

adanc infipt in pamant. Era (si este inca) folosit in majoritatea sistemelor de lupta din sudul Chinei.

Cand insa Yip Man s-a mutat in Hong Kong (1949) s-a gasit in imposibilitatea de a monta unul (locuia intr-un apartament si sala de antrenament era de asemeni la etaj).

Dupa cativa ani de analize si incercari a comandat unul unui prieten tamplar (pe care il chema Fung Shek). Acesta, utilizand schitele si indicatiile maestrului Yip Man a imaginat un sistem ingenios de a monta manechinul cu ajutorul a doua stinghii orizontale de lemn ce treau prin trunchi. La randul lor aceste stinghii erau fixate pe un

suport sau pe perete.

Noua metoda de fixare a manechinului s-a dovedit in mod surprinzator mult mai buna decat varianta anterioara. Daca sunt bine calibrate, stinghiile orizontale confera o elasticitate specifica foarte utila pentru dezvoltarea fortei de lovire fara a leza articulatiile (uzura articulatiilor este cea mai mare problema la manechinul ingropat in pamant).

Maestrul Yip Man a pastrat acest manechin toata viata. El se gaseste acum expus la muzeul din Foshan.

Fung Shek a mai confectionat destul de probabil  inca vreo zece  manechine care au ajuns la elevii cei mai avansati. Din pacate fiul lui a murit intr-un accident de masina si Fung Shek a considerat acest lucru o pedeapsa divina pentru faptul ca facuse manechinele (unelte de exersare a tehnicilor distructive).

Al doilea constructor de manechine a fost un elev al lui Yip Man numit Ho Leun. Acesta avea un mic restaurant la parterul cladirii unde era sala de antrenament si a facut mai multe experiemente de design. A confectionat un manechin cu un mic motor (se miscau bratele), a folosit diverse sisteme de prindere (de exemplu arcuri de de masini), a pus mai multe sau mai putine brate etc. Yip Man a testat personal toate aceste prototipuri si a ramas la modelul original. Acest lucru este foarte important , mai ales in lumina noile tipuri de manechine care apar in zilele noastre. Dupa parerea mea ele sunt doar artificii de a cuceri o parte din piata si sunt facute de oameni care nu inteleg rolul manechinului in Wing Chun.

Ho Leun a construit sporadic manechine de lemn intre 1960 si 1973 (cand a emigrat in

Canada).

Cel mai important constructor de manechine a fost insa Koo Sang. Acesta era un elev avansat al lui Yip Man si a avut ocazia sa studieze in amanunt designul original (construit de Fung Shek). El a facut sute de manechine (pana in anii ’90 cand a murit) si a stabilit standardul pentru manechinul de astazi. De asemeni forma la manechin este adaptata de Yip Man specific pentru acest model.

Manechinele utilizate de noi respecta exact dimensiunile si raporturile lui Koo Sang. Recomandarea mea este sa nu cumparati manechine de pe internet deoarece pot fi confectionate gresit (de exemplu distanta dintre brate  sau intaltimea necorespunzatoare) si mai mult dauneaza antrenamentului.