de Alex T.
Motto: „Cap de sticla, abdomen de bumbac, brat de fier„
In mod ideal, cel care stie Wing Chun trebuie sa dea primul pumn, iar acesta trebuie sa produca daca nu un knock-out, macar destula durere, intimidare si surpriza incat sa dezamorseze energia agresiva initiala. tinand cont de faptul ca intr-o lupta adrenalinele pompate suprima durerea de ambele parti iar corpul beneficiaza de rezerve de energie surprinzatoare declansate in momente de stres extrem (nu subestimati instinctul de supravietuire), pumnii nu trebuie sa se opreasca, concept ilustrat in aparent simplul exercitiu de repetare a loviturii. Pentru a cultiva surpriza si a livra un efect cat mai destabilizant pentru fizicul si psihicul adversarului pumnul nu trebuie incarcat vizibil. Astfel, creste si certitudinea ca primul impact, punctul de inceput de unde pot curge celelalte atacuri, va fi in avantajul practicantului de Wing Chun. Primul pumn este responsabilitatea practicantului, apoi atacurile si blocajele pur si simplu curg, mai bine sau mai prost, in conformitate cu antrenamentul si conditionarile dezvoltate individual, in functie de diverse blocaje mentale („sa nu dau prea tare”, teama, nesiguranta etc.)
Se iau doua corpuri si se plaseaza la intamplare intr-un spatiu. Corpul antrenat in sistemul de lupta Wing Chun va lovi cea mai vulnerabila tinta cu cea mai apropiata „arma”. Fie aceasta pumn, cot, genunchi, picior, aprofundarea stilului va va dota cu solutii de atac si aparare pentru pozitii din ce in ce mai defavorabile. Simpla intindere relaxata a mainii inspre si prin adversar, in cea mai apropiata tinta (de obicei nasul), reprezinta primul atac din Wing Chun. in mod traditional si chiar reprezentativ pentru civilizatia occidentala, pumnul este prin excelenta una din cele mai populare arme, iar noi, ca discipoli ai unui stil sudic cunoscut pentru prestidigitatie, avem obligatia de a ni-i antrena in diferite contexte: pumni in aer, tehnica + pumn, perna, sac, palmare, shadowboxing etc.
Initial, pumnul direct nu produce foarte multa energie si nu este foarte eficient, mai ales daca practicantul se antreneaza doar de doua ori pe saptamana si nu loveste niciodata (sau doar de sarbatori) in niciun corp. Asadar, ideea principala este sa lovesti un corp greu atat de des incat corpul sa se obisnuiasca sa transmita cat mai multa putere printr-o masa, fara recul, astfel incat multa energie sa se transfere prin punctul de contact, sa penetreze suprafata de contact si sa nu destabilizeze echilibrul structural al celui care lanseaza atacul, pentru a-i permite… mai multe atacuri reusite si necompromitatoare. Aceasta este o chestiune individuala de micro-management al resurselor bio-mecanice. Fiecare poate genera forta intr-un anumit fel, insa factorul limitator universal poate fi identificat foarte usor: nu e bicepsul, ci incheietura. Aceasta se intareste progresiv, in urma unui antrenament rezonabil. Daca mergi azi la sac dupa 2 luni de Wing Chun si iti rupi incheieturile si monturile 2 ore nu vei progresa, chiar vei sta pe bara ceva timp. Dar daca incepi rezonabil cu 1 minut zi si fara putere musculara sigur vei progresa. Acestea sunt procedee de durizare benigne iar monturile si incheieturile iti vor multumi ca nu le faci harcea-parcea dand in perete ca in filmele chinezesti.
Semintele puterii se planteaza odata cu conditionarea fizica si psiho-terapeutica din Siu Lim Tao, care ne invata in prima parte doua moduri extreme de a fi: extrem de incordat si extrem de relaxat. Sa ne gandim la aceste momente ca la doua puncte pe o axa verticala, cu starea de „a fi” cotidiana aflata undeva intre ele. Aceasta stare cotidiana se inlocuieste cu o stare meditativa, a carei intentie se cultiva din toate oscioarele in directia inainte si nu asteapta decat o scanteie pentru a exploda, a izbucni din acea stare pliata intr-o expansiune ascutita inspre cel mai apropiat si cel mai vulnerabil punct, pentru a fi urmata, in urma stimulilor primiti pe antebrate si alte zone ale corpului conditionate de antrenamentele de contact (Chi Sao / Chi Gerk), de reveniri pe linia de centru cu alte atacuri si, de ce nu, mai multi pumni. Dupa impact corpul revine cat se poate de repede la relaxare (interval antrenabil), numai pentru a gasi un nou fagas pentru a-si exprima energia potentiala. Sa revenim la reprezentarea grafica imaginara: punctele de relaxare totala (jos) si incordare maxima (sus) se imbina in cel mai pura maniera Yin-Yang. si aici poti progresa: prin antrenament punctul de relaxare scade, cel de incordare se ridica iar meditatia devine o sfidare calma si calculata, care va gestiona in cel mai pur mod min-max optimizarea parametrilor specifici situatiei de „conflict”.
de Mihai B.
Se spune ca în Wing Chun exista un singur pas, si anume cel în triunghi. O afirmatie adevarata, dar care neexplicitata ramâne incompleta. Ca oricare alta tehnica-principiu din Wing Chun, repetarea constanta scoate la iveala aspecte pe care executarile de la începutul perioadei de antrenament le tineau ascunse.
Aparent, pasul în triunghi nu înseamna decât o evitare rapida si din scurt pentru a putea lovi adversarul dintr-un unghi care sa îl surprinda si în acelasi timp sa îl puna în dificultate. Idealul ar fi sa îl scoata definitiv din lupta.
Surpriza consta tocmai în faptul ca, în totalitatea sa, pasul în triunghi înseamna atât o evitare cât si o patrundere cu putere în structura adversarului. O confruntare însa nu are loc ca în teorie: atacului constant al adversarului trebuie sa îi raspunzi cu un pas în triunghi, care transforma situatia dezavantajoasa într-una avantajoasa. De cele mai multe ori, mai ales daca esti undeva la începuturile sistemului, ai nevoie de o eschiva. Aici are loc o segmentare a pasului în triunghi. Retragerea piciorului din fata te pozitioneaza imediat în Pien-sun-ma (pozitia laterala). O situare buna pentru contraatac, dar nu la fel de eficienta precum ducerea pâna la capat a pasului în triunghi.
Tot din structura pasului în triunghi face parte si secerarea. Retragerea piciorului din fata în parametrii stabiliti de exercitiul pasului în triunghi ne ofera posibilitatea unei secerari atât a piciorului din fata al adversarului cât si a celui din spate, în functie de ce ne ofera acesta pentru a-i destabiliza structura.
O alta observatie ar fi ca simultan cu intrarea pasului în triunghi , presiunea exercitata de piciorul din fata îm zona genunchiului si a gambei poate fi trimisa în unul dintre picioarele adversarului împreuna cu o lovitura de pumn.
Pasul în triunghi poate fi completat de o lovitura de picior având în vedere ca un principiu important spune ca orice pas poate fi o lovitura de picior.
Sunt sigur ca rândurile de mai sus sunt doar niste mici schite a ceea ce înseamna cu adevarat pasul în triunghi, dar daca e sa aiba vreo calitate, aceea e ca sunt niste observatii personale.