Exercitiile fara partener (numite generic forme) sunt seturi de miscari al caror scop nu este evident la prima vedere. Dupa o perioada, scopul pentru care se practica ele devine mai clar dar modul in care se executa ramane in continuare abstract. Instructorii nu au la dispozitie decat un numar mic de explicatii si posibilitati de corectare iar asta poate produce frustrari atat de o parte ca si de cealalta.
Elevii vor sa invete (dar nu stiu cum) iar instructorii vor sa trasmita dar se lovesc de aceeasi problema. Varianta cea mai la indemana (sute sau mii de repetitii) desi pare solutia corecta esti si cea mai dificila. Mentalitatea practicantilor a evoluat, sfatul care a functionat de-a lungul a zeci de generatii (“executa forma de sute de ori fara sa pui intrebari”) nu mai este la fel de valabil astazi.
Din acest motiv, pentru a usura procesul de predare se folosesc diverse paradigme si comparatii.
Invatarea celei de a doua forme din Wing Chun (Chum Kiu) poate fi asemanata cu procesul prin care o orchestra (sau un cor) invata un cantec.
In prima faza se studiaza efectiv ordinea miscarilor si ce face fiecare segment al corpului, independent de celelalte (fiecare instrumentist invata partitura lui). In a doua faza, forma se poate executa de la inceput pana la sfarsit dar miscarile sunt necoordonate (instrumentistii canta impreuna dar desi o fac simultan rezultatul nu este armonios). Cu timpul, atat miscarile din Chum Kiu cat si instrumentistii incep sa se armonizeze, functionand ca un tot unitar.
Cel mai important rol al formei Chum Kiu este dezvoltarea unitatii corpului. Tehnicile si deplasarile trebuie executate sinergic pentru a dezvolta o forta cat mai mare.
