Daoismul (Taoismul) – Originea doctrinei daoiste
“Daoismul” este atât religie, cât și filozofie și a apărut în perioada timpurie a filozofiei chineze (cca. secolul al VI-lea î.Hr.). Originile sale, verificate din punct de vedere istoric, se situează în jurul secolului al IV-lea î.Hr. – daoismul este considerat religia proprie și autentic chineză.
Nu se știe exact când au luat naștere învățăturile daoiste. Originea este adesea urmărită până în perioada de origine a “Daodejing” (alte transliterări: Tao-Te-King, Tao-Te-Ching, etc. – pronunțat: Dau-Dö-Djing), despre care se spune că ar fi fost creat de “Lao Tzu” (altfel scris: Laozi, Lao-tzu).
De fapt, daoismul a căpătat forma sa actuală în urma unui proces îndelungat care a integrat o serie de curente din antichitate. Doctrina daoistă preia o mare parte din gândirea care era răspândită în China în jurul anului 300 î.Hr.
Yin și Yang, Yijing (alte transliterări: I Ching, I Jing, Yi King etc.), ideile cosmologice ale cerului și pământului, cele cinci faze ale transformării, doctrina Chi (Qi, în japoneză: Ki – “energia internă”), dar și tradiția cultivării corpului și a minții, de exemplu controlul respirației și alte tehnici, cum ar fi Taijiquan (Tai Chi Chuan), Chikung (Qigong), meditația, alchimia și altele sunt doar câteva exemple de eforturi pentru a atinge nemurirea, conform credințelor antice.
Căutarea nemuririi este o temă centrală în daoism și, probabil, datează din credințe foarte vechi.
